Cei doi paramedici ai SMURD Cluj ajunși primii la locul accidentului aviatic din Apuseni, audiați de procurori

Publicat: 29 01. 2014, 13:12
Actualizat: 05 02. 2019, 06:06

Ziana Motora și Raluca Zăgănescu, cele două tinere paramedic voluntar la SMURD Cluj care au ajuns primele la victimele accidentului aviatic din Munții Apuseni, au fost audiate în calitate de martor, miercuri, de procurorii Parchetului Curții de Apel Cluj.

Cele două tinere au fost audiate în calitate de martor de o comisie rogatorie formată la Parchetul Curții de Apel Cluj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La ieșirea de la audieri, paramedicii nu au făcut declarații.

Medicul coordonator al Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, Adela Golea a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că probabil va fi audiat tot personalul de la SMURD Cluj care a participat la intervenție.

„Cele două colege au fost solicitate să dea declarații în calitate de martor, probabil că va fi audiat tot personalul de la SMURD care a participat la intervenție. Este mersul normal al anchetei”, a spus Golea.

Ziana Motora, de 26 de ani, este medic rezident medicină de urgență și paramedic voluntar la SMURD Cluj de cinci ani, iar Raluca Zăgănescu are 23 de ani și este studentă în anul IV la UMF Cluj-Napoca, paramedic voluntar la SMURD Cluj de patru ani. Ele sunt primele care au ajuns la victimele accidentului aviatic din Apuseni.

Un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forțat, în 20 ianuarie, în Munții Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la granița dintre județele Cluj și Alba.

În urma accidentului, și-au pierdut viața pilotul Adrian Iovan și studenta Aurelia Ion și au fost răniți copilotul Răzvan Petrescu și patru medici – Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sf. Maria” și Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuș, județul Bihor.

Echipa medicală din avion mergea de la București la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.

Epava avionului și victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore și la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, polițiști, salvamontiști, angajați ai Parcului Național Munții Apuseni și localnici.

Pilotul Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar studenta era în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă, nemaiputând fi salvată.

Toate cele cinci persoane rănite în accidentul aviatic, care au suferit multiple fracturi și traumatisme, au fost internate la secția de terapie intensivă a Spitalului Județean de Urgență din Cluj-Napoca. În 21 ianuarie, medicul Radu Zamfir a fost externat de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Cluj, ajungând în Capitală la bordul unui avion de linie.

Ulterior, medicul a susținut o conferință de presă la Institutul Fundeni, el spunând că datorită lui Adrian Iovan sunt cinci oameni în viață, după ce aeronava a intrat în ceață, a pierdut înălțime, a pierdut un motor și apoi „ne-am recules”.

Procurorii Parchetului Curții de Apel Alba Iulia au dispus începerea urmăririi penale in rem în cauza privind accidentul aviatic, pentru două infracțiuni: încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu sau neîndeplinirea lor și vătămare corporală din culpă.

Procurorul general al Parchetului Curții de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, declara că în urma anchetei desfășurate la locul accidentului aviatic au fost ridicate probe care urmează să fie supuse expertizei, precizând că ancheta va dura câteva luni.

„Această aeronavă nu a avut o cutie neagră, însă are alte instrumente la bord care urmează să fie examinate în perioada următoare pentru a vedea cum au funcționat și pentru a-și face un punct de vedere experții în domeniu. Se va emite un raport de către inspecția de specialitate, inspectorii investigatori ai Autorității Aeronautice. Acest raport sigur că va fi făcut după o perioadă de timp, după câteva luni. De regulă, este o procedură laborioasă pentru a emite acest raport, va fi depus la Parchet și apoi procurorul va putea să administreze probațiunea și să soluționeze dosarul”, afirma Lazăr.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Curții de Apel Alba Iulia, Mihaela Chicea, declara, luni, corespondentului MEDIAFAX că procurorii vor audia mai multe persoane dintre cele care au ajuns primele la locul accidentului, localnici sau membri ai echipelor de salvare, care pot furniza informații. De asemenea, vor fi audiate și persoanele rănite în urma accidentului aviatic.

Epava avionului prăbușit a fost transportată la București, fiind depozitată la Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS), pentru a putea fi analizată de către experții în aeronautică.