Cinci tone de artificii, confiscate de polițiștii bucureșteni

Publicat: 25 12. 2015, 13:21

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Toxice din Poliția Capitalei au găsit, joi seară, în urma unui control, 326 de baxuri de articole pirotehnice din categoriile 1și 2, în greutate de 5.129 de kilograme.

Articolele pirotehnice erau transportate de administratorul unei societăți comerciale cu o autoutilitară. Depozit neautorizat din Sectorul 4 unde urmau să fie ținute articolele pirotehnice a fost sigilat în urma acțiunii, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Capitalei transmis vineri.

Anchetatorii au deschis un dosar pentru săvârșirea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, administratorul firmei fiind cercetat în stare de libertate.

Poliția Capitalei menționează că orice operațiune cu articole pirotehnice efectuată de persoane fizice sau juridice, fără a deține autorizația prevăzută de lege, constituie infracțiune. Prin operațiune cu articole pirotehnice se înțelege nu numai importul, confecționarea și vânzarea acestora, ci și cumpărarea, deținerea sau folosirea lor.

Conform Legii 126/1995, republicată, privind regimul materiilor explozive, în categoria 1 intră articole pirotehnice de divertisment, care prezintă un risc foarte scăzut, cu un nivel de zgomot neglijabil și care sunt destinate utilizării în spații restrânse, iar în categoriile 2, 3 și 4 sunt cuprinse cele destinate utilizării în exterior și exclusiv de către pirotehnicieni.

În categoria 1 sunt incluse numai obiectele pirotehnice de distracție foarte mici de tipul artificiilor, cum ar fi, de exemplu, steluțe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, minisori, inele de foc și sateliți.

Deținerea, utilizarea și vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 și 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 și T2) și a altor articole pirotehnice din categoria P2 sunt interzise din motive de ordine, securitate, siguranță publică și pentru protecția mediului. Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai dacă iau măsuri de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor și a mediului.

Articolele pirotehnice din categoriile 1 și P1 comercializate către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 16 ani, precum și vânzarea articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate doar de către pirotehnicieni constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la trei luni la un an.