CLASA PREGĂTITOARE. Unde mai este nevoie de profesori și unde mai trebuie adus mobilier

Publicat: 14 09. 2012, 10:57
Actualizat: 27 10. 2014, 03:29

O parte dintre profesorii care vor preda la clasele pregătitoare din București vor începe școala fără a avea cunoștințele necesare. Și asta pentru că noua metodologie după care urmează să predea și-o vor însuși pe parcursul anului și pe perioada vacanței școlare. Până acum, inspectoratul a format 350 de profesori dintr-un număr de 435 câți sunt necesari pentru a le preda celor aproape 10.000 de elevi care intră la clasa pregătitoare. Restul vor urma cursuri de pregătire online, pe o platformă specială, învățând metodologia și modul de predare din mers.

Pe de altă parte, școlile din Capitală mai au nevoie de 50 de profesori pentru ciclul primar. Inspectorii susțin că vor permite și personalului necalificat să predea la clasa pregătitoare și să ocupe aceste posturi.

„Mai avem de acoperit 50 de norme didactice pentru clasa pregătitoare. Până acum pentru aceste clase au fost aleși numai profesori calificați. Dar pentru a acoperi toate posturile vom alege și profesori pensionari, dar și studenți și masteranzi pe care îi vom pregăti apoi”, a spus Marian Banu, inspector pentru imagine la București.

Ștefan Pacearcă, inspectorul pentru formarea personalului didactic, arată că 350 dintre cei 435 de profesori câți ar trebui să predea la clasa pregătitoare au fost pregătiți într-un proiect de formarea resurselor umane finanțat de minister. „Pe ceilalți 85 de profesori îi vom forma după începerea cursurilor. Pentru ei vor exista cursuri online, deoarece avem o platformă unde ei găsesc cărți și cursuri și pot comunica cu cei care au fost formați deja”, a spus Ștefan Pacearcă. El a mai spus că inspectoratul București a solicitat Ministerului Educației să suplimenteze fondurile astfel încât profesorii care nu au urmat cursuri să poată să fie formați de alți profesori.

În privința mobilierului școlar, numai 85% dintre școli vor primi mobilierul, iar restul încă mai așteaptă. Printre școlile care nu au primit băncile speciale se află Liceul „Mihai Eminescu”, Liceul „Dimitrie Cantemir”, Liceul „Nicolae Iorga”, Școala nr 3 „Nicolae Titulescu”.

„Cele mai multe școli care nu au mobilier sunt în sectoarele 1 și 5. Sunt școli care au cam două clase pregătitoare”, a spus Constantin Trăistaru, inspector general.

Inspectorii susțin că școlile vor fi dotate seturile cu măsuțe și scaune reglabile până la 26 septembrie, la o săptămână după începerea școlii.

Inspectorii justifică întârzierea prin faptul că mobilierul a fost comandat abia în urmă cu o lună, atunci când a apărut metodologia. „Au trebuit făcute 10.000 de seturi de mobilier într-un timp scurt și era și vacanță”, a spus Marian Banu.

La nivelul Capitalei 30 de școli nu au autorizație de funcționare, majoritatea fiind în programul BEI, care este implementat de primărie. În plus, la unele școli din sectorul 5, copiii vor învața în trei sau patru schimburi.

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, declara la începutul lunii septembrie că până pe 5 septembrie mobilierul ar trebui să ajungă la clasele pregătitoare și până pe 7 septembrie ar trebui să se încheie formarea cadrelor didactice.

„Tot ce am putut face ca minister, în aceste două luni, am făcut, și anume am descentralizat, spre școli, achiziția de mobiier școlar. Pe 5 septembrie ar trebui să fie ultima zi în care mobilierul școlar ajunge acolo unde sunt clase pregătitoare și până pe 7 septembrie se încheie formarea cadrelor didactice care vor intra la această clasă”, a spus Ecaterina Andronescu.