CNCD se autosesizează în cazul declarațiilor lui Daniel Barbu privind programul anti-HIV

Publicat: 09 12. 2013, 22:13
Actualizat: 07 05. 2019, 20:58

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) se autosesizează în legătură cu declarațiile ministrului Culturii Daniel Barbu privind banii alocați pentru programul național de prevenire și combatere a infectării cu HIV, a declarat pentru MEDIAFAX președintele instituției, Csaba Asztalos.

CNCD va analiza, într-o ședință viitoare a Colegiului director, declarațiile lui Barbu, sub aspectul discriminării și încălcării demnității persoanelor infectate cu HIV, a mai spus Asztalos.

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a declarat, duminică, la Craiova, că banii alocați pentru programul național de prevenire și combatere a infectării cu HIV reprezintă jumătate din bugetul alocat pentru programele ministerului pe care îl conduce.

Ministrul Daniel Barbu a participat, duminică, la o serie de manifestări denumite SpectActor de la Teatrul Național din Craiova, iar, la finalul acestora, a răspuns mai multor întrebări venite din rândul celor prezenți în sala de spectacole.

Printre răspunsurile ministrului s-a numărat și cel în care a făcut referire la suma mare alocată pentru programul de prevenire și combatere HIV/SIDA: „La dezbaterile pe bugetul 2014, m-a frapat, m-a cutremurat cu adevărat următorul lucru. Credeți-mă, nu vreau să par cinic în fața dumneavoastră, cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetățeni ai noștri. Bugetul, programul național pentru prevenirea și tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Deci, ai Ministerul Culturii și programul național de combatere și tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetățeni afectați de acest hidos flagel al epocii noastre. Personal, nu înțeleg. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri Shakespeare sau cât de amplu am putea face evenimentul, Festivalul Shakespeare de la Craiova, dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate”, a spus ministrul Daniel Barbu.

Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) a transmis, într-un comunicat, că declarația ministrului Daniel Barbu este o jignire adusă pacienților cu acest virus, anunțând că îl va reclama pe demnitar la CNCD.

Totodată, UNOPA solicită scuze din partea ministrului Culturii, pentru aprecierile pe care le-a făcut legat de tratamentul pacienților seropozitivi, precum și o poziție oficială a Guvernului față de cele declarate de acesta.

Ministerul Sănătății a transmis, la rândul său, că apreciază drept neinspirată și inadecvată comparația între finanțarea programului anti-HIV/SIDA și cea a festivalurilor culturale, instituția precizând că problema HIV/SIDA este una de sănătate publică și trebuie tratată cu responsabilitate.