Codul de procedură penală, modificat pe șest în Cameră acum două zile

Publicat: 15 02. 2012, 11:04
Actualizat: 19 06. 2012, 11:12
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, marți, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței 60 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, inițiat de fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, care o suferit o serie de modificări în Parlament.

Curios este faptul că acest proiect a fost adoptat în aceeași zi în Comisia juridică și apoi în plen, deși aproape un an a stat la comisii, după ce a fost trimis de Senat ca respins. Deoarece Camera Deputaților este Cameră decizională, acest proiect va merge la Președinție pentru promulgare, dacă în termen de trei zile de la adoptare nu este contestat la Curtea Constituțională.

Ordonanța are ca obiect introducerea unor reglementări procedurale care să asigure, în cursul procesului penal, o eficiență sporită în ceea ce privește punerea în executare a mandatelor de arestare preventivă, a mandatelor de executare a pedepselor privative de libertate, a măsurii expulzării, precum și a măsurii internării într-un centru de reeducare.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro