CONCERT LADY GAGA. Ministrul Turismului spune că au venit 15.000 de străini. Hotelierii nu i-au văzut

Publicat: 16 08. 2012, 17:23
Actualizat: 31 01. 2019, 15:44

Concertul artistei Lady Gaga la București, la care va fi promovat brandul României pentru 93.000 de euro, atrage 15.000 de turiști străini, potrivit ministrului de resort, Eduard Hellvig, estimare contrazisă însă de hotelieri, care nu simt un aflux de turiști în Capitală.

„În raportul care a fost supus există un număr de 15.000 de turiști străini (n.r. – care vor veni la concertul Lady Gaga). Vom vedea numărul de bilete care a fost vândut turiștilor străini. Trebuie să rețineți că există acest tip de turism de city break, care îl folosesc foarte mulți nemți și britanici”, a afirmat ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului.

Hellvig a adăugat că că prețul biletelor la concert este mult mai mic decât dacă acesta s-ar fi desfășurat în alte țări, iar aceasta este o oportunitate pentru străini să vină și să vizioneze un asemenea concert.

„Nu cred că în București au venit 15.000 de turiști. Asta ar însemna cel puțin 70 de avioane. Astăzi era însă liniște pe aeroport”, a declarat agenției MEDIAFAX Radu Enache, președintele Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR).

El spune că gradul de ocupare a hotelurilor din stațiuni nu arată mai bine decât în urmă cu câteva zile.

„Nu este aglomerat în hoteluri în perioada asta”, a adăugat Enache.

Întrebat unde ar putea fi văzuți cei 15.000 de turiști străini, în condițiile în care cei 30.000 de spanioli veniți la finala Europa League din București umpluseră orașul, Hellvig a afirmat: „În primul rând ar trebui să întrebați organizatorii”.

Ministrul a explicat că anul trecut a fost elaborat planul de marketing pentru promovarea brandului turistic, iar pentru acesta au fost alocate 75 de milioane de euro din fonduri europene.

Strategia de promovare a stabilit participarea la târguri, organizarea de evenimente, vizite de jurnaliști străini, publicitate internă și internațională, outdoor etc.

Ministrul a mai spus că pe data de 8 decembrie a fost depusă o solicitare de finanțare de către firma organizatoare, în valoare de 600.000 de euro. MDRT a trimis propunerea la consultantul cu care lucrează din octombrie 2011, iar acesta a analizat solicitarea până pe 29 mai 2012.

Astfel, pe 3 iulie, potrivit lui Hellvig, „s-a luat decizia” de finanțare cu 256.000 de euro a trei evenimente respectiv festivalul B’estfest și concertele Red Hot Chili Peppers și Lady Gaga. Pentru promovarea brandului la concertul Lady Gaga suma alocată este de 93.000 de euro, finanțată din fonduri europene.

„Retragea finanțării pe care ministerul se angajase să o facă ar fi putut crea deservicii de imagine României în plan internațional, deservicii care ar fi afectat industria turistică. Acest concert are o relevanță internațională și ca urmare aduce din punct de vedere al ministerului plus valoare în ceea ce înseamnă promovarea brandului de țară și a turismului”, a mai spus el.

Conform caietului de sarcini, pentru concertul Lady Gaga, este vorba de promovarea TV a brandului de turism prin 250 de spoturi a câte 30 de secunde, pe un post TV în perioada 15 iulie-31 august, promovarea în presa scrisă prin campanie de print, prin 20 de apariții ale logo-ului României în aceeași perioadă, promovarea online pe mai multe site-uri și promovare outdoor.

„În ceea ce privește artistul Lady Gaga este un artist care la momentul acestaeste foarte căutat este foarte ascultat, a fost foarte așteptat în Europa, dar în ceea ce mă privește, eu personal ascult un altfel de muzică”, a mai spus Hellvig.

Concertul de la București este cel de-al doilea pe care Lady Gaga îl susține în Europa în cadrul turneului „The Born This Way Ball”. Cântăreața americană a mai concertat la Sofia marți seară.

Artista a sosit miercuri dimineață la București, însă a stat în jur de patru ore în autocarul cu care a venit din Bulgaria și care a fost parcat în fața hotelului Athénée Palace Hilton din centrul Capitalei. Ea a fost întâmpinată de zeci de fani adunați în fața hotelului unde este cazată – Athénée Palace Hilton -, miercuri, în jurul orei 14.30, când a coborât din autocar.

Cântăreața Lady Gaga a devenit celebră grație unor piese precum „Bad Romance” și „Poker Face”, dar și cu ajutorul unui marketing agresiv și provocărilor – în special vestimentare.

În mai puțin de trei ani de carieră, Lady Gaga a câștigat numeroase premii, printre care cinci Grammy (din 12 nominalizări), a stabilit două recorduri mondiale și a înregistrat vânzări de peste 23 de milioane de exemplare din albume și 64 de milioane din single-uri. Billboard a numit-o „artistul anului” 2010 și „cel mai bine vândut artist al anului 2010”. Lady Gaga a ocupat locul 73 pe lista celor mai influenți oameni ai decadei 2000, a fost inclusă în Topul 100 al celor mai influenți oameni din lume întocmit anual de revista Times, iar Forbes a introdus-o pe lista celor mai puternice celebrități de pe glob. Tot editorii revistei Forbes au poziționat-o pe locul 7 pe lista lor anuală a celor mai influente femei din lume.