Copiii vor merge obligatoriu la grădiniță de la 5 ani, din 2015

Publicat: 11 03. 2014, 15:14
Actualizat: 18 05. 2015, 20:04

Ministrul Educației, Remus Pricopie, a declarat că începând cu anul școlar 2015-2016, părinții vor fi obligați să-și dea copiii la grădiniță de la 5 ani, legea educației urmând să fie modificată în acest sens.

„Semnalele pe care le-am primit din sistem sunt foarte bune. Numai că am vrea să stabilim aceste lucruri pe următorii cinci ani, astfel încât pe parcursul celor patru-cinci ani, vârsta la care copilul să intre într-un sistem formal de educație să coboare către cinci ani, apoi către patru și, de ce nu, către vârsta de trei ani”, a spus Pricopie, care a declarat că vârsta la care copilul va merge la grădiniță va scădea pe măsură ce Ministerul Educației va dispune de infrastrură.  

„Nu poți însă să faci acest lucru  dacă nu ești sigur că ai infrastructura asigurată. Pentru a coborî vârsta obligatorie la cinci ani nu este o problemă, pentru că în momentul de față 98-99% dintre copiii cu vârsta de 5-6 ani sunt deja la grădiniță. Dacă ne ducem spre grupa mijlocie, asta înseamnă 4-5 ani, avem cu 86% dintre copii în grădinițe”, a mai spus Pricopie.