COVID-19. Vești bune din Hexagon. Numărul pacienţilor spitalizaţi la terapie intensivă este în scădere

Publicat: 25 04. 2020, 08:48
Numărul pacienţilor spitalizaţi la terapie intensivă este în scădere

De 16 zile încoace, în Franța, numărul pacienţilor spitalizaţi la terapie intensivă este în scădere, conform anunțului făcut vineri, 25 aprilie 2020, de directorul general al Sănătății, Jerome Salomon.

Statisticile spun că pandemia de coronavirus a ucis până în prezent 22.245 de persoane în Hexagon, de la începutul lunii martie 2020, conform AFP.

Un număr de 389 de noi decese au fost înregistrate doar în ultimele 24 de ore. Din acest total, 305 persoane au murit în sistemul spitalicesc francez, iar 84 în centre pentru vârstnici (Ehpad) şi alte instituţii medico-sociale.

Potrivit precizărilor făcute de Jerome Salomon în cadrul conferinţe de presă zilnice, pandemia de COVID-19 a ucis 13.852 de persoane în spitale şi 8.393 în centrele pentru vârstnici.

Sursă foto: Shutterstock/caracter ilustrativ