Credincioșii catolici au mers la Biserică la Slujba de Înviere și au luat lumină de Paști

Publicat: 31 03. 2018, 23:46
Actualizat: 25 03. 2019, 19:35

Credincioșii romano-catolici s-au adunat, sâmbătă seara, la Biserica Romano-Catolică „Sf. Mihail” din Cluj-Napoca unde mai mulți preoți au luat lumină de la un foc aprins în fața lăcașului de cult, după care credincioșii au intrat cu lumânările aprinse în biserică și au asistat la slujba de Înviere.

Administratorul parohial al Bisericii Romano-Catolică „Sf. Mihail”, Stelian Veres, a declarat că, în cadrul slujbei, s-a citit Evanghelia Învierii lui Isus Hristos din morți.

„Participăm cu toții la Învierea Domnului nostru Isus Hristos din mormânt, El a înviat pentru noi și ne deschide împărăția veșnică. Sfânta Liturghie de Paști a început cu binecuvântarea focului, care este un simbol străvechi. Focul este binecuvântat și de la acest foc s-a aprins lumânarea pascală care îl reprezintă pe Isus Hristos cel Înviat, iar preotul a intrat în biserică cu lumânarea aprinsă care a fost dăruită credincioșilor, să încălzească și să lumineze. S-a desfășurat apoi Liturghia Cuvântului și s-a citit Evanghelia Învierii lui Isus Hristos din morți”, a spus Veres.

La finalul slujbei a avut loc binecuvântarea apei, credincioșii s-au împărtășit după care au ieșit și au înconjurat biserica, în cadrul procesiunii de Înviere.

La Sibiu, slujba de Înviere a început la Biserica Romano-Catolică „Sf. Treime” din Piața Mare în jurul orei 21, printre sutele de credincioși fiind și președintele României, Klaus Iohannis și soția sa, Carmen.

Slujba de la Sibiu este susținută în trei limbi, repsectiv română, maghiară și germană, datorită numărului mare de etnici maghiari și sași din oraș.