Cristian Borcea, din nou la Spitalul Penitenciarului Jilava

Publicat: 13 01. 2016, 18:47
Actualizat: 13 01. 2016, 21:48

Potrivit surselor citate, Cristian Borcea, fost președinte executiv al Clubului de fotbal Dinamo, a solicitat să fie transferat din Arestul Capitalei la Penitenciarul Poarta Albă, însă nu a primit aviz favorabil, acesta fiind însă mutat la Spitalul Penitenciarului București Jilava, unde poate să primească îngrijiri medicale.

Borcea a fost internat, săptămâna trecută, pentru cinci zile, la Spitalul Floreasca din Capitală, unde a fost supus unor investigații medicale, pe care trebuie să le facă periodic, după ce a fost operat pe cord, în anul 2012.

După ce a fost condamnat, în martie 2014, la șase ani și patru luni de închisoare în dosarul transferurilor de jucători, Cristian Borcea a fost încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă. Recent, Borcea a fost transferat în Arestul Poliției Capitalei, pentru a putea fi prezernt în fața procurorilor Direcției Naționale Anticorupție care fac cercetări în dosarul privind mita dată judecătorului Geanina Terceanu.

Potrivit procurorilor, în 24 februarie 2009, judecătorului Geanina Terceanu, de la Tribunalul București, i-a fost repartizat spre judecare dosarul transferurilor de fotbaliști, cauză în care Ioan Becali, Victor Becali și Cristian Borcea, alături de alți cinci oameni de fotbal, fuseseră trimiși în judecată pentru înșelăciune și evaziune fiscală.

În 3 aprilie 2012, Geanina Terceanu a dispus achitarea tuturor celor opt inculpații trimiși în judecată în legătură cu efectuarea de tranzacții ilegale la transferurile unor fotbaliști către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului și de peste zece milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

Judecătorul a dispus achitare pentru toate infracțiunile reținute în sarcina celor opt oameni de fotbal, pe motiv că „fapta nu există”.

În urma investigațiilor, procurorii DNA au stabilit că, pentru a pronunța această soluție de achitare, Geanina Terceanu a primit de la Ioan Becali, Victor Becali și Cristian Borcea, în mai multe tranșe, suma totală de 220.000 de euro, începând din aprilie 2009 și până în mai 2012.

„Sumele de bani primite cu titlu de mită au fost remise magistratului de către cele trei persoane fie personal fie prin intermediar, în diferite locații din București și județule Ilfov și Ialomița. În cursul anului 2009, o parte din banii primiți în modalitatea de mai sus au fost folosiți de inculpata Terceanu Geanina la achiziționarea unei locuințe”, susțin procurorii.

În 12 noiembrie 2012, hotărârea de achitare pronunțată de Geanina Terceanu a fost desființată printr-o decizie a Curții de Apel București, instanța de control judiciar pronunțând condamnarea inculpaților la pedepse între trei și opt ani de închisoare, cu executare sau cu suspendare.

Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis rejudecarea cauzei, motivând că judecătorii de la CAB au respins toate probele cerute, nu i-au ascultat temeinic pe cei opt oameni de fotbal acuzați și a dispus condamnarea pe probe în baza cărora fuseseră anterior achitați, de Tribunalul București.

În urma rejudecării, tot la Curtea de Apel București, toți inculpații au primit, în martie 2014, pedepse cu executare: Cristian Borcea și Ioan Becali – câte șase ani și patru luni, Victor Becali – patru ani și opt luni, Gheorghe Copos – trei ani și opt luni, Mihai Stoica – trei ani și șase luni, Gheorghe Nețoiu și Jean Pădureanu – câte trei ani și patru luni, și Gheorghe Popescu – trei ani, o lună și zece zile.

Între timp, Jean Pădureanu, George Copos, Gheorghe Popescu și Gheorghe Nețoiu au fost eliberați condiționat.