Cristian Diaconescu, după atacul asupra sediilor unor instituţii europene la Kiev: Şi în condiţii de război imunitatea diplomatică funcţionează
Consilierul prezidențial Cristian Diaconescu, pus să comenteze atacurile care au avut loc asupra sediilor unor instituţii europene la Kiev, a precizat că: „Şi în condiţii de război imunitatea diplomatică funcţionează chiar dacă ar părea paradoxal o astfel de afirmație”.
” Nu poți avea acțiuni militare care să viseze, mai ales instituții diplomatice, persoane care se află acreditate mai ales din state terțe. Ori, în această situație, și dacă se dovedește și intenția, și nu cred că își face vreo iluzie Moscova în ceea ce privește înțelegerea exactă, începând de la acea satelitară până la informațiile din teren din partea americanilor și britanicilor în legătură cu această desfășurare militară dramatică”, spune Diaconescu la Antena 3CNN.
Diplomatul și consilierul prezidențial vorbește de un pachet mai dur de sancțiuni la care se va adăuga și demersul american.
„În ceea ce privește intențiile, deci, este foarte posibil ca al 19-lea regim de sancțiuni la care urmează a fi adoptat, repet, după aceste 10 zile, de Uniunea Europeană, să fie unul extrem de drastic, la care să se adauge și demersul american, chiar dacă s-ar referi la beneficiari-terți în legătură cu exporturile din Federația Rusă, cum este India, dovada este evidentă 50% tarife pe importul de gaz venit din Federația Rusă, să reprezintă o lovitură economică aproape devastatoare. În ceea ce privește situația economică”.