Crucea de pe Caraiman va fi restaurată. La ce sumă se ridică proiectul

Publicat: 26 07. 2017, 15:47
Actualizat: 26 07. 2017, 17:56

Ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, și ministrul delegat pentru fonduri europene, Rovana Plumb, au semnat, miercuri, în cadrul unei ceremonii desfășurate la sediul MApN, proiectul de finanțare a lucrărilor de reabilitare.

Valoarea proiectului, intitulat „Restaurarea, reabilitarea, conservarea și amenajarea unui spațiu expozițional în cadrul Monumentului Crucea comemorativă a Eroilor români din Primul Război Mondial (Monumentul eroilor ,,Crucea Caraiman”/Monumentul Eroilor (Crucea) de pe Vârful Caraiman)” este de peste 19 milioane lei, din care 16 milioane reprezintă finanțare din fonduri europene.

Valoarea cofinanțării cheltuielilor eligibile asigurată de Ministerul Apărării Naționale este de aproximativ 3 milioane lei.

„Crucea de pe Caraiman simbolizează însuși poporul român, care în numele celui mai mare ideal al său – al unității naționale – a găsit curajul, forța, inteligența și spiritul de sacrificiu pentru a izbuti. (…) Este de datoria generației noastre ca în preajma centenarului Marii Uniri să găsim sursele și resursele pentru ca simbolul puternic al Crucii de pe Caraiman să rămână să lumineze și destinele generațiilor care vor urma”, a spus ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, după semnarea proiectului.

El a arătat că prin semnarea proiectului de finanțare se poate spune că s-a intrat în linie dreaptă, fiind îndeplinite toate condițiile necesare demarării procedurilor de achiziție a lucrărilor de restaurare, iar începând cu 2018, în primăvară, se poate „trece la treabă”.

Țuțuianu a spus că aceasta este prima accesare de fonduri europene pe exercițiul bugetar 2014-2020 realizată de către MApN.

„Acest contract se înscrie în linia celor semnate de ministrul pentru Fonduri Europene pentru suma de 122 de milioane de euro. Vreau să fac apel către toate instituțiile și autoritățile publice – începând cu 27 iulie pot depune proiecte în continuare pentru reabilitarea monumentelor care fac parte din patrimoniul național, având o linie de finanțare cu o alocare de 60 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile”, a precizat și ministrul delegat pentru fonduri europene, Rovana Plumb.