CSM: Băsescu a încălcat independența justiției

Publicat: 06 04. 2015, 11:55
Actualizat: 06 04. 2015, 11:57

Declarațiile fostului președinte Traian Băsescu despre sechestrul pus de procurori pe terenuri din comuna Nana au avut un impact negativ asupra sistemului judiciar și au afectat independența procurorului care instrumentează dosarul, potrivit raportului Inspecției Judiciare (IJ).

Inspectorii judiciari au finalizat raportul privind declarațiile făcute de Traian Băsescu după sechestrul pus pe terenuri de la Nana, în dosarul instrumentat de procurorii Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție, acesta urmând să fie prezentat membrilor Consiliului Superior al Magistraturii în ședința de plen care va avea loc marți.

Potrivit raportului Inspecției Judiciare, declarațiile lui Traian Băsescu au avut un impact negativ asupra imaginii justiției și asupra sistemului judiciar în ansamblul său, afectând independența procurorului care instrumentează dosarul Nana, au declarat pentru MEDIAFAX oficiali din cadrul IJ.

Inspecția Judiciară a fost sesizată de Consiliul Superior al Magistraturii în 9 martie, după ce Traian Băsescu a scris pe Facebook despre sechestrul pus pe terenuri din comuna Nana, județul Călărași.

CSM a cerut Inspecției Judiciare să facă verificări după ce conducerea Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ) a cerut Consiliului să apere magistrații, aprecizat că este regretabil că un fost președinte pune la îndoială independența și imparțialitatea procurorilor, lucru care ar putea afecta credibilitatea justiției.

„Măsurile procesuale dispuse de procurori într-un dosar penal sunt analizate și validate doar de către judecători. Conducerea Ministerului Public apreciază ca fiind regretabil faptul că un fost președinte al României pune la îndoială independența și imparțialitatea procurorilor, acest lucru fiind de natură să afecteze prestigiul și credibilitatea justiției”, arăta PICCJ, într-un comunicat de presă transmis în contextul aprecierilor emise în spațiul public de către Traian Băsescu referitoare la dosarul penal care are ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate și arendarea unor terenuri amplasate în comuna Nana.

Conducerea Ministerului Public a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenței Justiției, să își îndeplinească obligația legală de a apăra judecătorii și procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independența sau imparțialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea.

Fostul președinte Traian Băsescu a scris pe Facebook, în 7 martie, că îi pare rău pentru cele 127 familii din comuna Nana care au sechestru pe terenurile agricole restituite în perioada 1996-2010, arătând că aceste familii suportă consecințele unor acțiuni politice îndreptate împotriva sa.

„Îmi pare rău pentru cele 127 familii din comuna Nana care au sechestru pe terenurile agricole restituite în perioada 1996-2010. Pe fond, aceste familii suportă consecințele unor acțiuni politice îndreptate împotriva mea”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.

El a ținut să precizeze că „nu exclude posibilitatea ca în procesul de restituire să fi existat ilegalități”, adăugând că „asta va constata justiția, iar cei care au încălcat legea vor răspunde”.

„Sper ca astfel de investigații să se facă în toată țara, începând spre exemplu cu județele Vrancea și Timiș. Ioana Băsescu a cumpărat de la o firmă italiană cele 290,4 hectare de la Nana în octombrie 2013 în baza înscrisurilor legale de la cartea funciară, cu deplină bună credință. Oare de ce timp de trei ani cât timp firma italiană a deținut proprietatea terenurilor nu s-a făcut nici o investigație?”, a mai scris Băsescu, pe pagina de socializare.

Tribunalul Călărași a menținut sechestrul pe terenul pe care fiica cea mare a fostului președinte Traian Băsescu, Ioana Băsescu, îl are în comuna Nana, despre care procurorii au suspiciuni că a fost retrocedat ilegal.

Sechestrul a fost instituit de procurorii PICCJ în 16 februarie, atât pe terenul Ioanei Băsescu, cât și pe cele ale unor inculpați din acest dosar.

Potrivit unor surse din PICCJ, anchetatorii au pus sub sechestru mai multe bunuri mobile și imobile, dar și un teren de 735 de hectare, în cazul căruia procurorii au suspiciuni că a fost retrocedat ilegal. Din cele peste 700 de hectare puse sub sechestru de PICCJ face parte și terenul Ioanei Băsescu.

Fiica fostului șef al statului a contestat măsura procurorilor în instanță.

În 4 iulie 2014, procurorii PICCJ anunțau că au început urmărirea penală în dosarul Nana față de șapte membri ai Comisiei de Fond Funciar a comunei Nana, ei fiind acuzați de 135 de fapte privind terenuri retrocedate ilegal mai multor persoane.

Potrivit Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul privind retrocedarea unor terenuri în comuna Nana, județul Călărași, în 24 iunie a fost extinsă urmărirea penală față de Tudorița Niculae, Florian Decu, Marius Gelu Neagu, Marian Dobre, Georgică Stolea și Constantin Manea, membri ai Comisiei de Fond Funciar a comunei Nana.