Cum a încercat o tânără să mituiască un polițist, chiar în sala în care dădea examenul auto. După ispravă, femeia s-a ales cu dosar penal

Publicat: 17 05. 2019, 10:48

Femeia a abordat un polițist chiar în incinta Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Suceava, în sala de examinări teoretice. Acesta era ofițer cu funcție de conducere.

„La data de 15 mai 2019 inculpata, o femeie în vârstă de 31 de ani, se afla în incinta sediului Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Suceava, în sala de examinări teoretice. În aceste împrejurări, inculpata a oferit unui ofițer de poliție cu funcție de conducere din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Suceava suma de 100 de euro, formată din două bancnote în cupiură de 50 de euro, pentru ca lucrătorul de poliție să urgenteze îndeplinirea unui act ce intră în atribuțiile de serviciu, respectiv să îi urgenteze programarea susținerii probei practice a examenului de obținere a permisului de conducere auto, în condițiile în care perioada comunicată ca fiind disponibilă pentru susținerea probei era septembrie pentru mun. Rădăuți și iulie pentru municipiul Suceava”, transmite Tribunalul Suceava, citat de Monitorul de Suceava.

Tânăra s-a ales cu dosar penal și așteaptă să vadă ce pedeapsă va primi în justiție.