Cum au ajuns sute de femei din Timișoara să plătească pentru analize gratuite. Cazul a ajuns în atenția Curții de Conturi

Publicat: 22 05. 2015, 21:32

Sute de femei din Timișoara trebuie să primească înapoi în jur de 400 de lei de persoană pentru analize ginecologice pe care le-au făcut în urmă cu câțiva ani. Deși le-au plătit, acestea erau gratuite, sumele fiind suportate printr-un program național susținut de Ministerul Sănătății. Cazurile au fost sesizate de către reprezentanții Spitalului Municipal Timișoara după ce au a făcut o analiză internă la Maternitatea Odobescu când au preluat această unitate sanitară, potrivit Timiș Online.

„Am luat decizia să sistăm încasările, după care, cu avizul organelor competente, am decis să restituim acești bani care nu au fost obligatoriu de încasat atunci. Încasarea acestor bani s-a continuat până în 2013, în primăvară, până am reușit și noi să vedem despre ce e vorba”, explică Octavian Mazilu, managerul Spitalului Municipal Timișoara.

Maternitatea Odobescu era în acea perioadă subfinanțată, iar medicii au făcut sacrificii pentru a o menține funcțională din punct de vedere financiar, susține Mazilu.

„Ei au luat multe decizii ca să încerce să păstreze un echilibru financiar. S-au redus bonurile de masă, medicii au renunțat la o jumătate de gardă plătită. La momentul respectiv oamenii au făcut niște sacrificii și au încercat să mențină echilibrul financiar, iar noi până am reușit să facem o analiză pe fiecare domeniu nu a fost ușor”, explică managerul Spitalului Municipal Timișoara.

Analiza internă a fost prezentată Curții de Conturi. De aici s-a luat hotărârea de a restitui femeilor banii.