Cum comentează Ursula von Der Leyen sancțiunile europene asupra Rusiei

Publicat: 01 09. 2025, 18:46
Actualizat: 01 09. 2025, 18:46

„Analiza noastră economică este foarte clară. Sancțiunile afectează enorm economia rusă”, spune șefa comisiei Europene, întrebată despre pachetele de sancțiuni aplicate Rusiei.

Ursula von der Leyen a explicat luni, aflată la Constanța, că efectele sancțiunilor au adus Rusia aproape de recesiune.

 

„Dacă ne uităm la dobândă, este la 20%. Dacă ne uităm la inflație, este la 10%. Am avut, de asemenea, cazul în care ministrul rus pentru dezvoltarea economică a afirmat că Rusia este pe calea recesiunii”, afirmă Ursula von der Leyen.

Economia de război suprasolicitată a Rusiei „ajunge la limite”, mai susține șefa comisiei Europene.

„Dar mai este un lucru mai interesant – când vorbim direct cu partenerii, spuneau că principala îngrijorare a rușilor este să se ridice sancțiunile. Deci aceste sancțiuni îi afectează”, încheie von der Leyen.

foto: Mihai Pop/Gândul.ro