Cum pot fi donați banii pentru „Cumințenia pământului”

Publicat: 30 03. 2016, 17:20

Guvernul a adoptat în ședința de miercuri o ordonanță de urgență care creează cadrul legal pentru declanșarea procesului de subscripție publică pentru achiziționarea sculpturii lui Constantin Brâncuși, Cumințenia Pământului, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.

El a adăugat că cei care vor să doneze sume de bani în acest scop o vor putea face începând cu jumătatea lunii viitoare.

De asemenea, ordonanța de urgență modifică Codul fiscal atât pentru a permite contribuabililor să vireze din impozitul pe profit într-un cont al Ministerului Finanțelor care va fi destinat subscripției publice, dar creează și posibilitatea ca persoanele plătitoare pot primi banii înapoi în cazul în care nu se strânge suma de 6 milioane de euro, cota alocată subscripției publice.

Suciu a reamintit că lucrarea poate fi achiziționată cu 11 milioane de euro, sumă din care Guvernul suportă 5 milioane, iar restul banilor, până la concurența sumei totatal,e se așteaptă să fie donați de cetățeni.