Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, şi Principele Radu efectuează o VIZITĂ de trei zile în Suedia

Publicat: 07 03. 2023, 12:49
Actualizat: 07 03. 2023, 12:51
Principesa Margareta si Principele Radu, vizita Suedia/Sursa FOTO: Facebook

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, şi Principele Consort Radu efectuează în săptămâna aceasta o vizită în Suedia, în cadrul căreia vor avea o serie de întâlniri publice în zilele de 7, 8 și 9 martie.

În după-amiaza zilei de luni, Custodele Coroanei şi Principele Consort au fost întâmpinaţi la Aeroportul Internaţional Arlanda de ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României la Stockholm, Daniel Ioniţă, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Familiei Regale.

Potrivit sursei citate, este a treia vizită externă a Familiei Regale în anul 2023, după participarea Principelui Radu în Grecia, la funeraliile regale de la Atena (ianuarie), şi în Republica Moldova, la Forumul Economic sub auspicii regale (februarie). Este, de asemenea, a zecea vizită a Familiei Regale în Regatul Suediei.

Familia Regală este însoţită în această vizită de Jonathan Eyal, membru al Consiliului Regal, Iulian Bobîrnea, vicepreşedinte al Crucii Roşii Române, Traian Sârcă, cancelar al Casei Majestăţii Sale, şi Ionuţ Demetriad, consilier la Cabinetul Custodelui Coroanei.

România şi Suedia au stabilit relaţii diplomatice la 19 martie 1916, în timpul domniei Regelui Ferdinand I şi a Regelui Gustaf al V-lea. Regele Mihai I şi Principesa Moştenitoare Margareta au vizitat Suedia în 28-30 aprilie 1996, la sărbătorirea Regelui Carl XVI Gustaf, cu ocazia împlinirii vârstei de 50 de ani.

Regele Mihai a revenit în Suedia în anul 2002, pentru a susţine candidatura României la Uniunea Europeană.