Dan Andronic, audiat la ÎCCJ. „Șeful cancelariei lui Tăriceanu mi-a arătat un microfon în priză la Guvern”

Publicat: 30 01. 2018, 11:33

„Am aflat că Marius Marcovici a devenit consilier al șefului cancelariei primului ministru, Dorin Marian. L-am văzut odată la Palatul Victoria, când m-am întâlnit cu Dorin Marian să îmi arate un microfon găsit într-o priză. Era prezent și Marius Marcovici”, a declarat jurnalistul Dan Andronic magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), în dosarul președintelui Senatului.

„Cred că era microfon, nu am stat să îl verific. Atârna dintr-o priză în biroul lui Dorin Marian (șeful cancelariei primului ministru, n.r.). Atunci mi-a zis că i-a chemat pe cei de la… nu știu de pe unde, să scoată tot ce avea pe acolo. Cred că se întâmpla în 2008, când a fost numit șeful cancelariei primului ministru. A zis: Am umblat la o priză și a căzut un microfon. Nu am elaborat, m-am amuzat de poveste și atât. Să știți că microfoanele au funcționat întotdeauna”, a declarat jurnaliștilor Dan Andronic, la ieșirea din sala de judecată.

La rândul său, judecătorul Constantin Epure a subliniat cu ironie, făcând aluzie la dispozitivul găsit tot în priză de către ministrul de Interne Carmen Dan: „Sunt la modă microfoanele găsite în priză. Cât de mare era?”. Dan Andronic a răspuns: „Cam de aceeași mărime”. „Știți și dimensiunea celuilalt”, a continuat magistratul.

La următorul termen al procesului, care va avea loc pe data de 15 februarie, va fi audiat în calitate de martor fostul premier Victor Ponta.

În iulie 2016, Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului. Procurorii DNA Brașov l-au trimis atunci în judecată pe președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu pentru mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului, alături de acesta urmând să fie judecat pentru mărturie mincinoasă și Dorin Marian, fost șef al Cancelariei premierului, dosarul având legătură cu declarațiile pe care cei doi le-au dat în cauza privind retrocedarea presupus nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa.