Daniel Buda, PNL: Îi cer lui Ponta să spună cum și dacă România este pregătită pentru criza imigranților

Publicat: 31 08. 2015, 12:29
Actualizat: 31 08. 2015, 14:42

Daniel Buda a declarat, luni, într-o conferință de presă, că Europa trebuie să fie „unită și solidară” în ceea ce privește gestionarea crizei imigranților.

„Cer public premierului Victor Ponta să ne spună cum este pregătită România să facă față cotei de imigranți și dacă este pregătită. România nu poate să nu fie solidară cu cea mai mare criză a imigraților de după al doilea război mondial. Acei oameni au fost nevoiți să își părăsească țările și casele din cauza unor atrocități. Nu putem sta pasivi, Europa trebuie să fie unită și solidară în ceea ce înseamnă gestionarea acestei crize. Trebuie să trecem de la vorbă la fapte și de aceea îi cer lui Ponta să facă dovada că România este solidară. României i s-a stabilit o cotă de imigrați de câteva mii de persoane, inițial se vorbea de 2.000, apoi de 8.000, fenomenul fiind în mișcare”, a spus Buda.

El i-a atras atenția vicepremierului Gabriel Oprea, care afirma că România nu este pe traseul imigranților, că aceștia vor găsi trasee alternative, și a avertizat că ceea ce se întâmplă în această perioadă în Ungaria, cu refugiați care se adăpostesc în diverse gări, s-ar putea întâmpla și în România.

„Eu nu am văzut nimic din partea Guvernului că da, suntem pregătiți. Până la urmă, putem da o palmă țărilor care se opun intrării României în spațiul Schengen, demostrând această solidaritate în criza imigranților”, a subliniat Daniel Buda.

El a susținut că în condițiile în care România se confruntă cu o problemă a forței de muncă, ar fi de luat în calcul și posibilitatea ca imigranții să poată fi implicați în diverse sectoare, fiind vorba de o posibilă inserție socială a acestora.

Potrivit eurodeputatului PNL, refuzul anumitor țări, cum ar fi Olanda, ca România să intre în spațiul Schengen ține de motive economice, în condițiile în care s-ar schimba centrul de greutate al intrării mărfurilor în Europa, de la Rotterdam la Constanța.

„România trebuie să fie primită, de îndată, în spațiul Schengen, pentru că toate condițiile tehnice sunt respectate. Mi se pare imoral ca România să fie menținută în afara spațiului Schengen în timp ce alte state, cum ar fi Grecia sau Italia, își demonstrează vulnerabilitatea frontierelor. Ar trebui să avem acces permis în Schengen pentru ceea ce înseamnă transportul de mărfuri, în condițiile în care TIR-urile stau zile întregi la frontieră și pierd timp și bani”, a spus Buda.