De la Ibiza, primarul Timișoarei a lansat pe Facebook o melodie compusă de el

Publicat: 16 08. 2014, 19:56
Actualizat: 06 02. 2019, 14:32

Robu a lansat melodia „Ca marea” vineri, pe Facebook, el semnând compoziția instrumentală.

„În definitiv, de ce altădată și nu acum? Așa… Acum, pur și simplu. Acum, cât sufletul e încă sub vraja mării. După 10 zile petrecute pe malul mării, îmi iau inima în dinți și vă prezint una din compozițiile mele muzicale, piesa intitulată «Ca marea»”, a scris Robu pe Facebook.

Piesa are deocamdată doar linia melodică și este destinată unor versuri scrise de Eusebiu Camiliar.

Edilul nu a dezvăluit dacă va și interpreta melodia sau o va oferi unei trupe sau unui solist.

Nicolae Robu și-a petrecut concediul de zece zile în Ibiza, el postând și fotografii din timpul vacanței în care a plecat în 4 august.

Robu anunța în luna iunie că vrea să se lanseze în lumea muzicală și că primul său album va avea 70 de minute.