Decanul Facultății de Economie din Cluj ar mai fi avut două tentative de sinucidere

Publicat: 16 02. 2013, 14:12
Actualizat: 26 03. 2019, 10:48
Decanul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor de la Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj, Dumitru Matiș, care s-a aruncat, sâmbătă, de la etajul imobilului în care locuia, ar mai fi avut alte două tentative de sinucidere, susțin surse din cadrul UBB.

Decanul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj, Dumitru Matiș, care s-a aruncat, sâmbătă, de la etajul imobilului în care locuia, ar mai fi avut alte două tentative de sinucidere, susțin surse din cadrul UBB.

Surse din cadrul UBB au declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că Dumitru Matiș ar mai fi avut în trecut alte două tentative de suicid.

Oficial, conducerea Universiății „Babeș-Bolyai” nu se pronunță asupra tentativei de suicid a decanului FSEGA, Dumitru Matiș, până ce nu primește concluzia oficială a anchetei derulate de Poliție.

Purtătorul de cuvânt al UBB, Laura Irimieș, a declarat, corespondentului MEDIAFAX că indiferent dacă a fost tentativă de suicid sau accident, incidentul este „regretabil”.

„Având în vedere că este în derulare o anchetă a Poliției, conducerea UBB nu se poate pronunța în acest caz legat de decanul FSEGA, Dumitru Matiș. Indiferent despre ce ar fi fost vorba, tentativă de suicid sau accident, este un fapt regretabil. Nu ne putem pronunța în legătură cu acest caz până nu primim concluziile oficiale ale anchetei Poliției”, a spus Irimieș.

Decanul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj, Dumitru Matiș, s-a aruncat, sâmbătă, de la etajul imobilului în care locuia, în prezent fiind internat în spital în stare gravă, iar polițiștii iau în calcul varianta unei sinucideri.

Matiș a fost ales decan în 2012, el ocupând funcția din 2003.