DECIZII. Nu va fi obligatorie măsurarea temperaturii pentru clienții teraselor

Publicat: 28 05. 2020, 08:13
Actualizat: 06 04. 2021, 22:30
DECIZII. Nu va fi obligatorie măsurarea temperaturii pentru clienții teraselor. Sursă foto: Alexandra Pandrea/Gândul

Luarea temperaturii pentru clienţii teraselor nu va fi  o măsură obligatorie după deschiderea acestora, măsura urmând să fie adaptată în funcţie de fiecare operator, a declarat, miercuri, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Robert Chioveanu.

„În etapa când vom deschide terasele la nivel exterior, luarea temperaturii şi monitorizarea stării de sănătate va fi obligatorie pentru toţi lucrătorii din unitatea respectivă. Pentru cei care vor veni la terase să servească, pentru clienţi, pentru consumatori, nu am prevăzut această măsură, să le fie luată temperatura. Este o măsura care va fi adaptată în funcţie de fiecare operator, dacă doresc să aibă măsuri suplimentare, dar nu este o măsură obligatorie”, a spus Chioveanu, într-o videoconferinţă, scrie Agerpres.ro.

Nu va fi obligatorie măsurarea temperaturii

El a subliniat că, în acest context, măsura va fi obligatorie doar pentru personalul lucrător angajat, „pentru bucătari, chelneri care deservesc unitatea”, şi care trebuie să aibă şi echipament de protecţie, mască şi mănuşi.

Șeful Direcţiei Generale Turism din cadrul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Răzvan Pîrjol, a susţinut că în jurul datei de 15 iulie am putea să ne apropiem „poate de o viaţă cât mai normală şi apropiată de trecutul nostru normal”.

„Pe 1 iunie deschidem terasele, iar pe 15 iunie şi restaurantele în interior, împreună cu litoralul, iar după două săptămâni vrem să creştem şi numărul de persoane care se află la interior, iar către jumătatea lunii iulie să ne apropiem, poate, de o viaţă cât mai normală şi apropiată de trecutul nostru normal. Mâine voi fi pe litoral unde am să văd care este situaţia şi care sunt ultimele elemente de care au nevoie pentru a deschide în deplină siguranţă. Insist asupra faptului că îmi doresc ca statul să fie un îndrumător, nu un reglementator care să ne îndepărteze fundamental de la ideea noastră de bunăstarea clientului, al scopului însă al ospitalităţii şi nici pentru hotelieri sau cei din restaurante să devină un chin să opereze sau investiţiile obligatorii care vor trebui să fie făcute în urma acestei crize să fie prea costisitoare”, a explicat Pîrjol.

„În plus şi hotelierii vor beneficia de acele scheme de granturi de ajutor din partea statului, acel faimos miliard de euro din fondurile europene, probabil undeva la 300 de milioane vor fi consacrate industriei ospitalităţii, zona de transporturi şi probabil toată partea de industrie a spectacolelor şi evenimentelor”, a menţionat Răzvan Pîrjol.

Eelevii care au temperatură peste 37,3 la Bacalaureat sau Evaluare Națională

Ministrul Educației, Monica Anisie, a propus miercuri seara, la Digi 24, o soluție pentru elevii care au temperatură peste 37,3 grade în ziua examenului de Evaluare Națională sau Bacalaureat. O procedură specială va fi făcută și pentru elevii aflați în carantină sau izolare, dar și pentru cei testați pozitiv pentru COVID-19, însă aceasta nu a fost încă finalizată.

„Există prevederi în cadrul metodologiei de organizare și desfășurare a examenelor naționale, de Bacalaureat sau Evaluare Națională. Acolo sunt prevederi clare cu privire la elevii care se află în izolare sau cei care sunt confirmați pozitiv cu noul coronavirus, dar și cei care au afecțiuni cronice sau cei care prezintă un anumit risc de infecție sau de a dezvolta complicații. Vor susține probele conform unei proceduri speciale pe care Ministerul Educației o realizează în această perioadă, alături de reprezentanții Ministerului Sănătății”, a declarat ministrul Educației, la Digi 24.