Decretele de numire a procurorului general, șefilor DNA și DIICOT, publicate în Monitorul Oficial

Publicat: 20 02. 2020, 19:27
VERIFICĂRI. DNA solicită PSD actele legate de achiziţiile din campania prezidenţială. Dăncilă spune că a respectat legea / Sursă Foto: Mediafax Foto

Decretele de numire în funcţie a procurorului general al României – Gabriela Scutea, dar şi a şefilor DNA – Crin-Nicu Bologa – şi DIICOT – Elena-Giorgiana Hosu, pentru un mandat de 3 ani, au fost publicate joi în Monitorul Oficial.

Preşedintele Klaus Iohannis a numit-o pe Gabriela Scutea în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe Crin-Nicu Bologa – la conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi pe Elena-Giorgiana Hosu – procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, scrie Agerpres.

Pe 14 februarie, Secţia pentru procurori a CSM a anunţat că i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis avizele date pentru propunerile de numire la şefia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Secţia pentru procurori a CSM a înaintat şefului statului propunerile ministrului Justiţiei pentru numirea în cele trei funcţii, însoţite de avize.

Gabriela Scutea şi Giorgiana-Elena Hosu au primit aviz negativ, iar Crin-Nicu Bologa – aviz pozitiv.