Descoperirea pe care au făcut-o angajații unui restaurant din Argeș, când au venit să debaraseze: Femeia care a uitat-o era în stare de șoc, nu credea că există așa ceva în România

Publicat: 04 01. 2018, 12:02
Actualizat: 02 10. 2018, 16:45

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Argeș, Florin Popa, o tânără de 23 de ani din Brăila se întorcea din Italia, alături de iubitul ei, acasă în Târgoviște. Cei doi s-au oprit pe drum, la un restaurant din Dedulești, să mănânce. Tânăra a plecat și și-a uitat geanta în local. Angajații au găsit-o și când au văzut că are o sumă mare de bani, au sunat imediat la Poliție.

„Veneau din Italia și mergeau în Târgoviște, acasă la concubinul femeii. Angajații au găsit geanta și au văzut suma mare de bani, peste 16.000 de euro, și ne-au anunțat. Colegii mei au verificat interiorul și au găsit buletinul tinerei. Au luat legătura cu mama ei care mai departe și-a anunțat fiica”, a declarat Popa.

Tânăra ajunsese în Târgoviște și nu mai credea că va mai vedea vreun ban înapoi.

„Polițiștii Secției de Poliție Rurală Drăganu au returnat femeii din Brăila geanta, conținând peste 16.000 euro. A venit înapoi, de la Târgoviște. Era în stare de șoc. A și zis că nu credea că există așa ceva în România. Acum și-a recuperat banii”, a spus Florin Popa.

Tânăra le-a spus anchetatorilor că intenționa să cumpere, cu acești bani, un apartament în Târgoviște.