Din Costa Rica, Elena Udrea și-a adus aminte de ce planuri avea fostul șef al SRI. Când s-a supărat Maior pe Băsescu

Publicat: 11 05. 2018, 00:12

„A vrut (n.r George Maior) la președinție. Dacă ar fi candidat la prezidențiale din partea PMP, l-aș fi susținut. Planul al lui Coldea, pus în practică fără ca George Maior să știe. Maior s-a supărat că nu a fost desemnat premier de Traian Băsescu și că l-a desemnat pe Mihai Răzvan Ungureanu. Traian Băsescu nu l-a desemnat că a zis că nu e bine ca șeful SRI să devină prim-ministru. L-a preferat pe Ungureanu pentru că SIE nu se ocupă de informații interne. Atunci Maior s-a supărat că își dorea să fie prim-ministru, iar când a venit vorba de desemnarea unui candidat la prezidențiale, și-a dorit să fie candidat la prezidențiale”, a declarat Elena Udrea la Antena 3.

Elena Udrea susține că Florian Coldea a susținut anumiți magistrați pentru a fi numiți la ÎCCJ, nominalizându-i pe Liviu Stanciu și Ionuț Matei. Fostul ministru a spus, referitor la condamnarea lui Dan Voiculescu, că reprezentanții SRI s-au implicat în obținerea sentinței maxime.

„Părerea mea este că cel care a gândit acest sistem de represiune prin justiție, de preluare a puterii prin justiție, a fost Florian Coldea. Cel care comunică cu judecătorii era Dumitru Dumbravă. Discuția la care am participat era de cum o judecătoare va fi adusă, special, de la Tribunalul București la Curtea de Apel București ca să judece cazul Voiculescu și să-i dea pedeapsa maximă,. Lucrul acesta s-a întâmplat în următoarele trei zile. Recunosc că la momentul acela m-am gândit că domnul Voiculescu a greșit și merita să fie pedepsit. Felul în care s-au întâmplat lucrurile este abuziv, ilegal, neconstituțional si de a dicta decizii in justitie. Niciodată nu l-am auzit pe Traian Băsescu interesându-se de un dosar sau cerând o soluție într-un dosar. Poate nu s-a întâmplat în fața mea”, a precizat fostul ministru.

Referitor la existența protocoalelor între SRI și diferite instituții, Udrea susține că intenția a fost de preluare a puterii din România.

„Creierul a fost Florian Coldea, ideea poate a venit în discuțiile cu partenerii americani, nu știu”

De asemenea, fostul ministru susține că a greșit când i-a numit pe Codruța Kovesi și Florian Coldea.

„Cred că a făcut o mare greșeală numindu-i repetitiv pe acești oameni. S-a văzut că dobândind atâta putere nu au mai putut fi controlați. Ce fac cei care pot corecta aceste greșeli. Ce fac domul Dragnea, domnul Ponta, domul Tăriceanu. Domnul Tăriceanu mai face”, a spus fostul ministru.

„Aș fi condus mai bine partidul decât Traian Băsescu. Nu cred că pasiunea dânsului este să mai conducă un partid acum (..) Vine o vreme în care fiecare e pe cont propriu”, a completat Udrea.