Dinamo va avea un stadion modern. Anunțul oficial făcut de Nicolae Badea

Publicat: 10 05. 2017, 21:07

Omul de afaceri susține că a acceptat propunerea Clubului Sportiv, iar actuala arenă va fi scoasă din contractul de asociere semnat între cele două părți, prin intermediul unui act adițional. Astfel, arena poate intra în administrarea Companiei Naționale pentru Investiții pentru a fi reconstruită.

Anunțul lui Nicolae Badea vine la scurt timp după ce Ministrul de Interne, Carmen Dan, declarase public că fostul finanțator al echipei Dinamo trebuie „să cedeze dreptul de folosință asupra stadionului” pentru ca lucrările să poată începe.

„Noi am convenit cu CS Dinamo să scoatem din contractul de asociere activul care trebuie transferat la CNI, respectiv stadionul Dinamo, cu tot ceea ce reprezintă el, tribune, teren, căi de acces.

Așadar, suntem de acord cu propunerea CS Dinamo. Am discutat-o cu ei și suntem în etapa de a semna un act adițional, care a fost… între CS Dinamo și FC Dinamo, Asociația Sportivă, astfel încât activul să fie transferat fără sarcini la Compania Naționala de Investiții.

Propunerea de modernizare a stadionului este evident generată și de nevoia de a îndeplini condițiile stabilite de către UEFA pentru Campionatul European. Este deja oficial că Ministerul de Interne a trimis și Corpul de Control că să se vadă condițiile în care a fost semnat contractul atunci, în 2000 și ulterior în 2002.

Chiar nu văd niciun fel de problemă, atât timp cât am convenit ca acest activ să fie scos din obiectul asocierii, în așa fel încât să fie transferat”, a afirmat Badea, pentru Digi Sport.