Directorul SRI, EDUARD HELLVIG, audiat în comisia de control SRI

Publicat: 13 09. 2018, 17:57

This browser does not support the video element.

Directorul Serviciul Român de Informații, Eduard Hellvig, a ajuns, joi, la Comisia parlamentară de control al activității SRI, pentru a fi audiat. Discuțiile vizează protocoalele secrete, pesta porcină și protestele din 10 august. „Voi răspunde la toate întrebările. Va fi o zi lungă”, a declarat șeful SRI, la sosire.

„Voi răspunde (în comisie – n.r.) la toate întrebările în temele existente”, a spus directorul SRI.

El a mai spus că este „convins că va fi o zi lungă”, precizând că e pregătit să răspundă tuturor întrebărilor.

„Am avut astăzi ( marți – n.r.) o discuție cu colegii din Comisia de control a activității SRI și am decis să îl invităm la ședința Comisiei noastre pentru ziua de joi, la ora 11.00, pe directorul SRI, împreună cu colegii domniei sale. Avem o serie de subiecte pe care dorim să le lămurim, sunt subiecte legate de protocoale semnate de SRI de-a lungul timpului, inclusiv ultimul protocol, o să vorbim de bugetul SRI, o să vorbim despre pesta porcină, despre evenimentele din 10 august, să vedem dacă sunt și alte lucruri pe care SRI dorește să le aducă în atenția noastră. Eventual o să avem și o discuție despre raportul pe anul 2017 pentru că la discuțiile despre raportul pe 2015 am dorit lămuriri de la Curtea de Conturi și de la alte instituții ale statului. Să vă așteptați la o ședință destul de lungă, iar concluziile vor fi prezentate după ședință”, a declarat președintele Comisiei de control al SRI, Claudiu Manda, la Parlament.

Pe 24 august, președintele PSD, Liviu Dragnea, a cerut, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, o anchetă a Comisiei de Supraveghere a SRI, pentru „eventualele fapte ilegale săvîrșite de SRI”, după ce consilierul premierului, Darius Vâlcov, a făcut public un protocol secret al SRI.

„Ca președinte al Camerei Deputaților cer Comisiei de Supraveghere a SRI să demareze de urgență o anchetă care să cerceteze eventualele fapte ilegale săvîrșite de SRI și să scoată la lumină toate amănuntele acestei povești. Cred că, la rîndul ei, Inspecția Judiciară trebuie să se autosesizeze în legătură cu aceste protocoale și să pornească o anchetă la Parchetul General. E inacceptabil ca o țară întreagă să fie mințită în acest fel iresponsabil și lipsit de rușine. (…) Am fost asigurați că protocoalele de cooperare ilegală între instituțiile din Justiție și Serviciul Român de Informații au încetat să existe. Ele ar fi trebuit să nu mai existe fiindcă legea cere acest lucru, fiindcă CCR a găsit neconstituțional amestecul ofițerilor din servicii în cercetarea penală. Și SRI, și Parchetul General au afirmat răspicat, prin șefii lor sau prin comunicate oficiale, că nu mai există protocoale.”, a scris președintele PSD, Liviu Dragnea, pe Facebook.

Liderul PSD spune că au mai existat și alte documente semnate între Eduard Hellvig și Augustin Lazăr.

„Aseară (pe 23 august – n.r.), însă, am văzut cu toții că nu e așa. Alte protocoale au fost semnate între SRI și Parchetul General. Presa a dezvăluit documentele, iar SRI, încolțit de evidența lor, le-a recunoscut. Avem de-a face cu două documente, ambele datate decembrie 2016, la nouă luni după ce CCR stabilise neconstituționalitatea lor. Ambele semnate de Eduard Hellvig și Augustin Lazăr.”, a adăugat Dragnea.

El apreciază situația ca fiind una „gravă, de neconstituționalitate, de minciună publică”. „Instituții și șefi ale unor instituții implicate în justiție și în siguranța națională au mințit prin omisiune, ca să acopere săvîrșirea unei fapte neconstituționale”, a conchis Liviu Dragnea.