DNA atrage atenția că nu are pagină pe Facebook, după ce a sesizat un cont fals

Publicat: 16 10. 2014, 18:27
Actualizat: 29 09. 2018, 03:44

Oficiali din DNA au precizat, pentru MEDIAFAX, că până în acest moment nu au încercat să identifice persoana care a înregistrat acest cont fals, întrucât informațiile prezentate pe așa-zisa pagină de Facebook a Direcției Naționale Anticorupție nu sunt denigratoare. De altfel, spun sursele citate, pe acest cont apar comunicatele parchetului, însă problema principală este aceea că unele persoane ar putea trimite sesizări pe această pagină de socializare și ar putea să se plângă de faptul că ele nu sunt luate în seamă.

„Direcția Națională Anticorupție a fost înștiințată asupra existenței, în rețeaua de socializare Facebook, a unei pagini care conține elemente vizuale de identificare ce reproduc pagina web a instituției. Utilizatorilor rețelei de socializare Facebook le atragem atenția că Direcția Națională Anticorupție nu deține nici un fel pagină sau cont de utilizator pe Facebook”, spun reprezentanții instituției.

Mai mult, spun sursele citate, existența unei pagini cu însemnele și denumirea instituției reprezintă un fals, fiind un demers de natură frauduloasă care poate să inducă în eroare opinia publică.

„Precizăm ca DNA, în calitate de deținător al mărcii înregistrate la OSIM, are drept exclusiv de utilizare a însemnelor susceptibile de reprezentare grafică din conținutul mărcii. DNA anunță că singura locație a instituției existentă în spațiul virtual este pagina de internet www.pna.ro„, se mai spune în comunicatul de presă.