Doi bărbați au furat peste o tonă de țiței de la o schelă petrolieră

Publicat: 15 02. 2012, 11:54
Actualizat: 11 06. 2012, 11:17
Doi prahoveni din comuna Lipănești sunt cercetați penal după ce au fost prinși, miercuri noaptea, de polițiștii dâmbovițeni cu peste o tonă de țiței în mașină, furat de la o schelă petrolieră din municipiul Moreni.

Potrivit șefului Poliției Moreni, comisar Viorel Polexe, cei doi bărbați transportau țițeiul într-un bazin de 1.200 de litri, din aluminiu. Aceștia au fost surprinși de o patrulă de Poliție, în localitatea dâmbovițeană Gura Ocniței. Cei doi bărbați, care au la activ pedepse cu închisoarea pentru diferite infracțiuni, le-au spus polițiștilor că au furat țiței pentru a-și încălzi locuința. Unul dintre bărbați s-a apărat spunând ca nu știa că furtul de țiței constituie faptă penală.

Polițiștii au confiscat întreaga cantitate de combustibil, bazinul din aluminiu și o motopompă pe care cei doi au folosit-o pentru extragerea țițeiului. Cei doi bărbați sunt cercetați în stare de libertate pentru furt calificat, iar dacă vor fi găsiți vinovați riscă o pedeapsă cu închisoarea între patru și 18 ani.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro