Doi foști directori ai tipografiei „Coresi”, acuzați de evaziune fiscală de un milion de lei

Publicat: 05 02. 2013, 16:34
Actualizat: 24 02. 2019, 21:45

Doi foști directori ai tipografiei „Coresi” sunt cercetați penal de polițiștii bucureșteni pentru evaziune fiscală, fiind acuzați că, în perioada în care au ocupat funcțiile de conducere, ar fi prejudiciat statul cu un milion de lei, informează, marți, surse din Poliția Capitalei.

Potrivit surselor citate, în perioada 2009-2011, directorul general al firmei „Coresi” Laura Maria Albani și directorul economic Gabriela Alina Nistor ar fi reținut și nu ar fi vărsat la bugetul de stat taxe și impozite în valoare de aproximativ un milion de lei.

Cele două femei nu ar fi plătit contribuțiile pentru asigurările sociale, de șomaj și de sănătate ale angajaților, precum și impozitul pe venit al acestora.

Anchetatorii susțin că, deși societate a avut rulaj mare în perioada 2009-2011, Laura Maria Albani și Gabriela Alina Nistor au virat banii către ale direcții din cadrul societății.

Cele două femei sunt cercetate, în stare de libertate, pentru evaziune fiscală, de către ofițerii Serviciului de Investigarea Fraudelor din cadrul Poliției Sectorului 1.