Doi români răniți în atacul de la Nisa

Publicat: 15 07. 2016, 09:41
Actualizat: 30 03. 2019, 20:05

Ministrul nu a putut oferi mai multe detalii, el precizând că este vorba de doi români care trăiesc în Franța.

„În continuarea informațiilor transmise referitoare la atacul de la Nisa, Franța, Ministerul Afacerilor Externe informează că până la acest moment, printre decedați, nu au fost identificați cetățeni români. Totodată, conform ultimelor informații disponibile, printre victimele rănite și spitalizate se află 2 cetățeni români. O echipă consulară a oficiului consular român de la Marsilia s-a deplasat în cursul nopții la Nisa și este în legătura cu rudele persoanelor rănite”, a transmis ulterior MAE prin intermediul unui comunicat de presă.

Ulterior, Ministerul a informat că echipa consulară a Consulatului General de la Marsilia, aflată la Nisa, s-a deplasat la unitățile spitalicești unde sunt internate victimele rănite, a stabilit legătura cu rudele celor două victime spitalizate și le acordă asistență consulară de specialitate.

Celula de criză activată la nivelul MAE se află în legătură permanentă cu autoritățile franceze, prin intermediul Ambasadei României la Paris și Consulatului General la Marsilia, și al echipei consulare, în vederea obținerii unor informații suplimentare și monitorizării evoluției situației.

MAE informează că cetățenii români precum și rudele acestora au la dispoziție contactele telefonice ale Consulatului General la Marsilia +33 491221741, Ambasadei României la Paris +33 (0)147052966; +33 (0)147052755; +33 (0)145503997; +33 (0)147051040, apeluri redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center 24/24, precum și linia verde activată de autoritățile franceze: +33 493722222.