Doi suceveni, înjunghiați de colindători

Publicat: 26 12. 2012, 14:40
Actualizat: 14 02. 2014, 09:01

Două persoane din orașul sucevean Liteni au fost înjughiate, marți de doi membri ai unui grup de urători, unul dintre agresori fiind și el rănit când s-a dezechilibrat după ce a înjunghiat un tânăr, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit IJP Suceava, un tânăr în vârstă de 16 ani se întorcea, marți la prânz, spre casă însoțit de tatăl și de fratele său când s-au întâlnit pe drum cu un grup de urători, unul dintre aceștia, în vârstă de 23 de ani, speriind copiii care se aflau în drum.

Între tatăl tânărului și urătorul care speria copiii a avut loc un schimb de replici în urma căruia acesta din urmă a încercat să-l lovească cu un cuțit, moment în care a intervenit fiul său în vârstă de 16 ani, care l-a împins pe agresor, acesta căzând. Ulterior, s-a ridicat și l-a lovit de două ori cu un cuțit pe adolescent provocându-i o rană în zona cervicală dreaptă și una deasupra urechii drepte.

Agresorul a fost și el rănit în zona parietală dreapta, după ce s-a dezechibrat când l-a lovit pe tânăr cu cuțitul.

După aceasta, întreg grupul de colindători a fugit din zonă, iar pe drum au întâlnit un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 27 ani, din satul Roșcani, care a coborât din mașină, fiind lovit cu un cuțit în spate de alt membru al grupului de urători, în vârstă de 44 de ani.

Cei trei răniți au fost transportați ulterior cu o ambulanță la Spitalul Municipal Fălticeni, unde adolescentul a fost diagnosticat cu „plăgi înjunghiate latero- cervical dreapta, plagă tăiată hemitorace dreapta, contuzie umăr stâng”, șoferul cu „plagă înjunghiată regiunea suprascapulară dreapta, plagă tăiată parietală dreapta”, iar primul agresor cu „traumatism cranio-cerbral dreapta, plagă tăiată parietală dreapta”.

Medicul de gardă a apreciat că viața celor trei nu a fost pusă în pericol.

După examenul medico-legal se vor stabili consecințele acestor agresiuni și, în funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale, urmează să fie stabilită încadrarea juridică a faptei, precizează sursa citată.