Dosar penal pentru un buzoian acuzat că a împușcat doi câini cu o armă de vânătoare

Publicat: 15 02. 2012, 11:35
Actualizat: 25 07. 2012, 08:38
Un buzoian în vârstă de 57 de ani, acuzat că a împușcat doi câini cu o armă de vânătoare, pe un teren agricol situat la marginea municipiului Buzău, s-a ales cu dosar penal.

Un buzoian în vârstă de 57 de ani, acuzat că a împușcat doi câini cu o armă de vânătoare, pe un teren agricol situat la marginea municipiului Buzău, s-a ales cu dosar penal.

Potrivit unui comunicat remis, luni, de Inspectoratul Județean de Poliție Buzău, oamenii legii au fost informați că pe un teren agricol situat la marginea orașului, spre șoseaua de centură Buzău-Brăila, un cetățean a împușcat doi câini cu o armă de vânătoare.

Deplasați la fața locului, polițiștii din cadrul Biroului Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Toxice au stabilit că cel care a folosit arma de vânătoare este un buzoian în vârstă de 57 ani, posesor al unei arme de vânătoare calibru 12 milimetri pe care o deține legal.

Arma a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de arma letală, fără drept.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro