Două mașini din coloana oficială a ambasadorului Chinei, implicate într-un accident

Publicat: 25 10. 2019, 13:43

Polițiștii maramureșeni au declarat, vineri, că accidentul a avut pe DN1C, iar șoferii implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în toate cazurile.

„Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DN1C, pe raza localității Valea Chioarului. La fața locului s-a constatat că nicio persoană nu a fost rănită. Verificările au relevat că șoferul unei autoutilitare, în vârstă de 43 de ani, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens și a acroșat două autoturisme care circulau din sens opus, în coloana oficială. Șoferii implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în toate cazurile. Traficul rutier nu a fost blocat. Polițiștii continuă cercetările, urmând ca în funcție de cele constatate să dispună măsuri legale”, au spus reprezentanții IPJ Maramureș.

Surse judiciare au declarat corespondentului MEDIAFAX că cele două mașini acroșate făceau parte din coloana oficială a ambasadorului Chinei în România, Jiang Yu, care va participa vineri după-amiază la o întâlnire a filialei județene a Camerei de Comerț și Industrie România-China cu reprezentanții mediului de afaceri din județ.