Dragnea: Fiul meu a fost agresat de mai multe ori, într-un final s-a hotărât să depună plângere

Publicat: 24 09. 2018, 16:49

This browser does not support the video element.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că fiul său a fost agresat de mai multe ori și că într-un final s-a decis să depună plângere, precizând că nu știe dacă e vorba de o agresiune fizică sau verbală.

„A fost agresat de mai multe ori, într-un final s-a hotărât să depună plângere „, a declarat Liviu Dragnea.

Poliția Capitalei a precizat, referitor la agresiunea asupra fiului lui Liviu Dragnea, că în urmă cu două săptămâni, o persoană a sunat la 112 și a sesizat că a fost agresată verbal de doi necunoscuți.

„În urmă cu aproximativ două săptămâni, o persoană a formulat plângere cu privire la săvârșirea infracțiunilor de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice. Anterior, aceeași persoană, prin apel 112, a sesizat că a fost agresată verbal de către doi necunoscuți. Cercetările sunt continuate de către secția de poliție, sub supravegherea unității de parchet competente material și teritorial, în stabilirea situației de fapt și de drept”, precizează Poliția Capitalei, la solicitarea MEDIAFAX.

Fiul lui Liviu Dragnea, Valentin, și soția acestuia au fost agresați verbal pe stradă, Parchetul Judecătoriei Sectorului 5 deschizând un dosar penal în care se cercetează fapte de amenințare și tulburarea ordinii publice.