E dezastru! Încă 10 cazuri de coronavirus la CSA Steaua. Care este numărul total al celor infectați

Publicat: 07 10. 2020, 16:07
E dezastru! Încă 10 cazuri de coronavirus la CSA Steaua. Care este numărul total al celor infectați

CSA Steaua nu scapă de coronavirus. Încă 10 fotbaliști din lot au fost depistați pozitiv. Aceștia au fost izolați de restul coechipierilor și vor reveni la antrenamente în momentul în care nu vor mai fi infectați.

Înaintea partidei cu FC Voluntari 2, Daniel Oprița, antrenorul roș-albaștrilor, a primit o adevărată lovitură. În prezent se confruntă cu mari probleme de lot după ce la testarea efectuată înainte de partidă, 10 jucători au fost testați pozitiv cu coronavirus. Toți au fost izolați.

În aceste condiții, CSA Steaua a ajuns la 20 de cazuri de coronavirus în cadrul echipei. Săptămâna trecută, înaintea partidei cu Dinamo, clubul a anunțat că nouă jucători și un membru din staff s-au infectat cu COVID-19.

Aproape 3.000 de cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore

România a înregistrat în ultimele 24 de ore 2.958 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, un record negativ în acest sens, după cum informează Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Cele 2.958 de cazuri noi au fost confirmate dintr-un total de 27.814 de teste efectuate, ceea ce corespunde unei rate de 10.63% a testelor pozitive. Dintre testele efectuate în ultimele 24 de ore, 17.351 au fost efectuate în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.463 la cerere.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.568.071 de teste. Totodată, miercuri a fost înregistrat și un record de decese provocate de COVID-19 (82).

Cele 82 de persoane decedate (52 de bărbați și 30 de femei) erau internate în unități medicale din județele ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.