Ecaterina Andronescu susține că se va retrage din viața publică dacă va fi găsită vinovată în dosarul Microsoft

Publicat: 15 10. 2014, 13:31
Actualizat: 09 08. 2019, 11:05

Fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, la Constanța, că se va retrage din viața publică dacă vor apărea dovezi care să o incrimineze în dosarul Microsoft.

Senatoarea a afirmat că, în opinia sa, întreg scandalul nu face decât să „arunce o umbră negativă asupra imaginii” pe care și-a construit-o de-a lungul timpului, relatează Digi24.

„Licențele Microsoft s-au cumpărat începând cu anul 2004. Eu nu mai sunt ministru, n-am mai fost la Ministerul Educației din iunie 2003″, a precizat Ecaterina Andronescu. „Dau socoteală pentru oricare dintre aceste acțiuni. Consider că ceea ce s-a întâmplat și încercarea de a lega proiectul de informatizare al liceelor de problema Microsoft este o încercare de a arunca o umbră negativă asupra imaginii, o imagine pentru care eu am muncit onest în toată cariera mea didactică. Dacă este altcineva care știe altceva decât declar eu să vină și să îmi spună și eu plec din viața publică”, a adăugat ea.

În acest dosar, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a cerut avize pentru urmărirea penală a nouă foști miniștri – senatorii Șerban Mihăilescu și Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu și Adriana Țicău.

Potrivit DNA, persoanele din Guvern, ministere și din societățile implicate în derularea proiectului privind licențele Microsoft pentru școli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului.