Elena Udrea a sesizat Comisia de control SRI în dosarul Gala Bute

Publicat: 23 05. 2018, 19:03
Actualizat: 26 03. 2019, 01:10

„Am parcurs sesizarea pe care ne-a făcut-o domnul Traian Băsescu. Am coroborat această sesizare cu încă o sesizare care ne-a venit astăzi (miercuri – n.r.) din partea dnei Udrea, prin avocat. Sunt o serie de lucruri pe care le-am și concluzionat. În primul rând am hotărât să cerem SRI nota la care dl Băsescu face referire și pe care ne-a trimis-o – avem numărul notei din data respectivă – să vedem dacă acea notă este autentică. Al doilea lucru, am hotărât să solicităm SRI planul de cooperare, să vedem dacă a existat și ce a presupus acesta – plan de cooperare între SRI și DNA”, a declarat Claudiu Manda.

El a mai spus că a solicitat SRI să îi comunice dacă în acea speță penală au existat acele echipe comune, dacă au funcționat și cum au funcționat.

„Dacă nota ar fi reală, am înțeles următoarele – că a existat cooperare între SRI și DNA pe acea speță, care are legătură cu gala Bute, că DNA a trimis către Înalta Curte de Casați și Justiție o adresă în care spunea că nu a existat colaborare între SRI și DNA pe baza protocolului, ci doar pe baza legii, deși în notă se fac referiri la articole din protocol și la acel plan de cooperare. Ce am sesizat că este că în anul 2011 exista acea notă de informare de la SRI către DNA, în care vorbea de persoane care sunt cumva în dosarul Gala Bute, unde existau suspiciuni de infracțiuni de corupție, niciuna de amenințare la adresa securității naționale, iar din câte am înțeles persoanele respective au devenit martori sau martori denunțători și inculpat a devenit dna Udrea, deși în acea informare nu se vorbește absolut deloc de dna Udrea că ar fi vinovată cu ceva. Interesant este faptul că adresa era din 2011, iar dosarul a început în 2015”, a concluzionat Manda.

Fostul președinte Traian Băsescu a făcut public, miercuri, un document al SRI, despre care spune că este strict secret și i-a parvenit în urmă cu câteva luni, și care vizează dosarul Gala Bute, menționându-se clar rolul acestuia și cum funcționa relația cu sistemul judiciar.

„Este un document document strict secret al UM 0198 SRI din 9.11.2011 care mi-a parvenit acum câteva luni și nu l-aș fi făcut public dacă nu vedeam minciuna din adresa DNA către ICCJ. Nu citesc mult, va spun că documentul vorbește de oameni care se află într-un dosar penal care au săvârsit infractiuni dar despre care DNA nu spune mare lucru si pentru a fi concludent, vă citesc câteva pasaje: >. Ce înțelegem este că protocolul a funcționat din plin și a existat un plan de cooperare între SRI și DNA”, a declarat fostul președinte Traian Băsescu în plenul Senatului.