Estimările sumbre ale experților. Emilian Popovici: În decembrie putem ajunge la 9.000 de cazuri zilnice de infectări cu SARS-CoV-2

Publicat: 16 10. 2020, 13:03
Actualizat: 06 04. 2021, 15:36
Dr. Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie

Dacă rămânem pe actuala tendință de creștere a numărului de cazuri de coronavirus, în luna decembrie putem ajunge la o medie de 9000 de infectări raportate pe zi, spune vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, Emilian Popovici.

Experții estimează că pe 10 decembrie, în România se vor raporta în medie 9000 de cazuri pe zi, dacă rămânem pe actuala tendință de creștere a cazurilor de Covid. Epidemiologul Emilian Popovici atrage atenția că și numărul de cazuri de pacienți internați la secțiile de terapie intensivă va fi semnificativ mai mare.

„Aici vine partea mai tristă, pentru că ar putea să fie o corespondență în terapia intensivă de 3.000 de cazuri, ceea ce, în mod natural, ar putea crea niște probleme deosebite sistemului și bineînțeles în primul rând probleme de sănătate oamenilor”, a declarat EMilian Popovici la EuropaFM.

Emilian Popovici: Avem impresia că cel drag nouă sau cel cunoscut nu ne poate transmite infecția. Ne-o poate transmite și o transmite chiar mai intens decât cu o persoană străină

Vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie ne recomandă să avem grijă cu cine ne întâlnim, întrucât de multe ori, pacienții ajung să se infecteze de la cei cunoscuți.

„Avem impresia că cel drag nouă sau cel cunoscut nu ne poate transmite infecția. Ne-o poate transmite și o transmite chiar mai intens decât cu o persoană străină cu care rezumi contactul doar la strictul necesar și poți să respecți și distanțarea și toate celelalte, pe când ceilalți sunt aproape și de aici vine majoritatea infecțiilor”, a declarat epidmeiologul.

De asemenea, epidemiologul a atras atenția și asupra riscului de infectare la locul de muncă:

„În cazul strănutului, distanța la care se propagă acele picături merg între 2 și 4 metri. Picăturile ‘Flugge’ se depun pe suprafețe. Aceasta este a doua variantă de contaminare. Toate acește lucruri trebuie cunoscute, respectate și atunci, toată treaba capătă alte conotații. Toate țările care s-au relaxat au fost ‘sancționate’ de virus. România se numără printre cele mai ‘sancționate’, pentru că oamenii au un comportament care dispune la acest lucru”, a declarat Emilian Popovici la B1.