Eugen Teodorovici, referitor la cercetările DNA: Toți cei care au încălcat legea trebuie să plătească

Publicat: 09 02. 2015, 15:50
Actualizat: 04 11. 2016, 16:48

„Ministerul Fondurilor Europene a colaborat și va colabora cu toate autoritățile abilitate în vederea constatării, combaterii și sancționării infracțiunilor sau oricăror fapte de corupție. Din prima zi a mandatului mi-am asumat toleranță zero față de orice acțiune care contravine legii. Toți cei care au încălcat legea trebuie să plătească”, a declarat, luni, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, citat într-un comunicat, urmare a cercetărilor DNA asupra unor posibile infracțiuni cu fonduri UE comise în perioada 2007-2013.

Ministrul susține că România a câștigat încrederea Comisiei pentru că au fost luat „măsuri de înlăturare a breșelor din sistem și de creștere a gradului de transparență instituțională”, motiv pentru care „speculațiile pe marginea unei anchete în derulare pot face mai mult rău decât bine”.

„Fondurile europene sunt o chestiune de interes național, iar Ministerul Fondurilor Europene funcționează în virtutea interesului național. Ce putem face este să lucrăm împreună – reprezentanți ai instituțiilor statului, societate civilă și reprezentanți ai mass media – pentru ca România să aibă un viitor mai bun și o imagine corectă în fața partenerilor externi”, a mai spus ministrul Fondurilor Europene.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) arată, într-un comunicat de presă, că se fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene și a unor infracțiuni de fals, comise în perioada 2007 – 2013.

În acest dosar, procurorii fac 23 de percheziții în municipiul București și în județele Ilfov,Timiș, Caraș-Severin și Teleorman, din care patru la sediile unor instituții publice, iar restul la sediile unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane, a precizat DNA.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că cele patru instituții unde au loc percheziți sunt Ministerul Fondurilor Europene, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM-POSDRU), Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (AM-POSCCE) și Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest din Timișoara.

Procurorii sunt spijiniți în această cauză de Serviciul Român de Informații și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.

Ministrul Eugen Teodorovici a precizat, în cursul dimineții de luni, că echipe de anchetatori se află la sediul Ministerului Fondurilor Europene, iar deocamdată nu se știe ce proiecte sunt vizate de anchetatori și așteaptă să i se comunice care sunt acestea.

„La ultima verificare a DNA pe astfel de proiecte a fost vorba de documente aduse în fals de către cei care încercau să primească fonduri europene, în special legate de partea de calitate, documente false cu care ei se prezentau la structurile care gestionau fondurile europene pentru a obține proiecte cu finanțare europeană. Într-un final s-a dovedit că ei nu puteau să obțină, s-au respins acele solicitări, dar au folosit documentele false atunci când au dorit să obțină fonduri europene. Atunci a fost acea speță. În legătură cu ce se întâmplă astăzi nu pot să vă spun pentru că încă nu știu exact proiectele verificate și spețele respective. Vin cu documente false, știind că nu poți să ai datorii la stat atunci când aplici pentru fonduri europene și probabil că asta este o încercare de a înșela structurile europene și a obține fonduri europene”, a afirmat Eugen Teodorovici.

Ministrul a precizat că deocamdată nu are informații că ar fi vizați angajați din minister, dar în cazul în care va exista această situație, de a fi puși sub acuzare angajați, aceștia vor fi suspendați din funcții, conform procedurilor.