Femeia care a înjunghiat o polițistă într-un autobuz din București a fost arestată

Publicat: 23 07. 2014, 17:48
Actualizat: 03 02. 2019, 16:22

Potrivit surselor citate, Vasilica Militaru, de 44 de ani, a fost arestată preventiv pentru infracțiunea de ultraj. Aceasta a explicat anchetatorilor că avea asupra ei un cuțit pentru „a se apăra de oamenii răi”.

Andreea Alistar, în vârstă de 24 de ani, agent în cadrul Secției 8, se afla în timpul liber, în autobuzul 104, când a văzut o femeie care agita un briceag. Polițista a decis să intervină, moment în care agresoarea a ridicat briceagul deasupra capului și a lovit-o pe tânără. Aceasta s-a ferit, însă briceagul i s-a înfipt în umăr.

Agresoarea a fost imobilizată după intervenția unui alt polițist, Viorel Cârciumaru, agent la Secția 23, care se afla, la rândul său, în timpul liber și a fost martor la incident.

Polițista rănită a fost transportată de urgență la Spitalul Sfântul Pantelimon, iar agresoarea a fost dusă la Secția 8 pentru a fi audiată.

Ministrul Afacerilor Interne Gabriel Oprea i-a felicitat, miercuri, pe cei doi polițiști bucureșteni și a dispus ca aceștia să fie recompensați.