Fetiță de 5 ani, căutată după ce a dispărut de pe o bancă unde era la cerșit cu unchiul ei

Publicat: 20 03. 2014, 15:10
Actualizat: 20 03. 2014, 15:13

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Brașov, comisar șef Liviu Naghi, marți, în jurul orei 20.30, polițiștii Postului de Poliție Hârseni au fost sesizați de o femeie că fetița ei în vârstă de cinci ani a dispărut.

„Imediat după sesizare, polițiști de la Secția 4 Poliție Rurală Șercaia, posturile de Poliție arondate și criminalist din cadrul Poliției Făgăraș, coordonați de șeful Poliției Făgăraș s-au deplasat la fața locului pentru cercetări”, a spus Naghi, joi, într-o conferință de presă.

Fetița, care este din satul Măliniș, a mers împreună cu unchiul și cu sora ei în vârstă de șase ani într-un sat vecin, Mărgineni, pentru a vinde mături și a cerși mâncare din poartă în poartă.

La un moment dat, în jurul orei 16.00, bărbatul a lăsat-o nesupravegheată pe fetița de cinci ani pe o bancă, în fața porții unui sătean, iar el și cealaltă nepoată au intrat în curtea săteanului. Când bărbatul s-a întors, după aproximativ o jumătate de oră, fetița de cinci ani nu mai era.

„Familia a căutat-o până la ora 20.30, când a anunțat Poliția. În vederea găsirii minorei dispărute, imediat după sesizare, polițiștii au făcut verificări și investigații în localitățile Măliniș și Mărgineni. De asemenea, au avut loc activități de căutare în localitatea Mărgineni și împrejurimi, împreună cu jandarmi și voluntari din comună, activități care au continuat ieri și în cursul zilei de azi (n.r. – joi)”, a mai spus purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.

Polițiștii au mai multe ipoteze în acest caz, respectiv ca fetița să fi ajuns în pădurea din apropiere unde s-a rătăcit sau a fost atacată de animale sălbatice sau să fi fost luată de un necunoscut.

Fetița are 90 – 100 de centimetri înălțime, 15-20 de kilograme, ochi căprui, păr negru tuns scurt, iar în momentul dispariției era îmbrăcată cu o bluză roșie cu mânecă lungă, pantaloni tip blue-jeans și purta pantofi sport bej.