Fetiță de patru ani din Arad, în comă la spital după ce a fost salvată de la înec la ștrand

Publicat: 20 07. 2014, 13:23
Actualizat: 28 09. 2018, 10:22

Incidentul a avut loc sâmbătă, în jurul orei 17.00, la Ștrandul Neptun din Arad, unde fetița în vârstă de patru ani se afla împreună cu părinții, care ar fi pierdut-o de sub supraveghere într-unul dintre bazinele de adâncime mică și medie, frecventat și de copii și de adulți.

Potrivit martorilor, un bărbat a observat fetița pe fundul apei, a sărit după ea și a scos-o din bazin, unde a primit ajutor de la un medic și o asistentă aflați la ștrand, până la sosirea unui echipaj SMURD, care a continuat manevrele de resuscitare.

Medicii au intubat-o pe fetiță și au transportat-o la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.

„Fetița a ajuns la spital în comă, fiind resuscitată la fața locului. Deocamdată prognosticul este rezervat. Pacienta se află la terapie intesivă pentru supraveghere și tratament”, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al spitalului, Adrian Wiener.

Polițiștii nu se pot pronunța în acest moment dacă vor deschide dosar de cercetare în acest caz.