Fiica unui fost portar al Universității Craiova a murit la doar 29 de ani. Tânăra, răpusă de o boală GREA

Publicat: 04 04. 2019, 14:30

Tânăra, care suferea de cancer, a murit în Copenhaga. Victoria Vodă absolvise o facultate de management și drept economic în Danemarca.

Tânăra era unicul copil a fostului portar, care se stabilise în Insulele Feroe. Potrivit unor apropiați ai familiei, Victoria Vodă a simțit primele dureri, la umăr, anul trecut, iar apoi boala a avansat rapid.

Eugen Vodă a apelat și la medici renumiți din România, dar și aceștia s-au declarat neputincioși.

După decesul tinerei, Episcopia Europei de Nord a publicat un mesaj pe Facebook: „Tânăra Ioana-Victoria din Insulele Feroe, pentru care ne-am rugat intens în ultimele săptămâni, a trecut la cele veșnice la vârsta de 29 de ani, după o foarte grea suferință. În acest ceas de încercare pentru familie, să ne rugăm Atotmilostivului Dumnezeu pentru iertarea și odihna ei în Împărăția cerurilor și pentru întărirea părinților ei Eugen și Adriana”.

Tânăra nu era căsătorită și nici nu avea copii.