Fiica unui pacient mort în secția ATI, la SJU Piatra Neamț: “Tata nu poate fi pus în sicriu. Capul este carbonizat, carnea s-a sfărâmat!”

Publicat: 16 11. 2020, 13:19
Actualizat: 16 11. 2020, 13:20
Fiica unui pacient mort în secția ATI, la SJU Piatra Neamț: “Tata nu poate fi pus în sicriu. Capul este carbonizat, carnea s-a sfărâmat!”

Clement Irimia (87 de ani) este una dintre victimele incendiului care a avut loc în secția ATI, a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. Bărbatul avea două fiice, care acum sunt distruse de durere. Carmen, una dintre ele, a făcut dezvăluiri cutremurătoare.

Stabilită în Grecia, femeia și-a văzut părintele ultima oară pe 19 septembrie. “Venisem în ţară şi am stat trei zile la Piatra Neamţ. Am ieşit cu tata şi cu sora mea, care e medic, la o terasă, lângă ştrand. Tata a insistat să dea el masa. Era bucuros că suntem iar împreună, toţi trei. Nu se mai întâmplase asta de doi ani, de când a murit mama. Şi-atunci, pe 19 septembrie, a fost ultima oară când l-am văzut pe tata în carne şi oase. Ne-am luat rămas-bun. Eu m-am întors în Grecia”, povestește Carmen, potrivit libertatea.ro.

Ce a discutat ultima dată cu tatăl ei

Câteva zile mai târziu, Clement Irimia a fost testat pozitiv cu coronavirus și internat la SJU Piatra Neamț. Carmen a ținut, însă, legătura cu tatăl ei, prin intermediul aplicației WhatsApp. “Ţin minte că m-a întrebat: Voi sunteţi bine? Astea au fost ultimele cuvinte pe care mi le-a spus. Asta mi-a zis. Azi am stat şi am privit lumânările. Dacă încerc să mă mişc, parcă sunt o fantomă. Sora mea spune că ea nu poate aprinde lumânări pentru tata, că i se pare ironic să aprinzi lumânare pentru cineva care a murit ars, a mai precizat Carmen.

Și mai trist este faptul că starea lui Clement Irimia evolua spre bine, cu doar două zile înaintea izbucnirii incendiului. “Era stabil, ăsta e un semn bun. Tata ar fi trecut această încercare, sunt convinsă. Sâmbătă (n.r. – 14 noiembrie) am sunat la spital, la ora 18.03. Asistenta cu care am vorbit mi-a spus că tata a deschis ochii şi că reacţionează, e conştient, înţelege ce se petrece în jur. Era uşor sedat, pentru a suporta tuburile. Am rugat-o pe asistentă să-i transmită tatei că îl iubesc. Nu ştiu dacă a mai apucat să-i spună”, spune femeia.

Tragedie în secția ATI COVID-19, de la SJU Piatra Neamț: “Sora mea mi-a răspuns: arde! Zic: arde de nerăbdare? Nu, zice ea, arde spitalul”

La aproximativ o oră după discuția cu asistenta, Carmen a sunat-o pe sora ei, Mihaela, care are domiciliul în apropierea spitalului din Piatra Neamț. A urmat un dialog cutremurător: “Eram veselă, îi tot dădeam înainte că tata e mai bine, că a deschis ochii şi sora mea mi-a răspuns: arde! Zic: arde de nerăbdare? Nu, zice ea, arde spitalul”.

În primă fază, fetele erau, oarecum, liniștite, știau că tatăl lor se află la etajul al treilea. Nu le spusese, însă, nimeni că a fost mutat. Abia după incendiu, au aflat de tragedie.

Thriller, nu găsesc alt cuvânt, film de groază… Numai acolo vezi aşa ceva. Să-l duci la spital pe omul drag, sperând că el va fi îngrijit acolo, cât se poate de bine, iar omul drag să fie prăjit… Cel mai mult mă îngrozeşte că tata a ştiut, a înţeles ce se petrece până în ultima clipă. A fost ars de viu. A simţit totul”, continuă Carmen.

“Corpurile erau întinse într-o cameră!”

Pe 15 noiembrie, a doua zi după incendiu, Mihaela a fost chemată la morga spitalului, pentru recunoașterea cadavrului. “Erau corpurile întinse într-o cameră… Din zece, doar două victime puteau fi recunoscute. Pentru celelalte opt, va fi efectuată analiza ADN-ului, pentru o siguranţă de sută la sută. Surorii mele i-au fost prelevate probe pentru testul genetic. Pe tata l-au găsit cu o mână ridicată la cap, a încercat probabil să se apere de flăcări. Tubul care-i fusese introdus în plămâni s-a topit în el. Capul era carbonizat, chipul, de nerecunoscut. Pe restul corpului, era ars mai puţin, dar carnea s-a sfărâmat, de parcă ar fi fiert. Nu poate fi pus în sicriu”, mai spune Carmen.

Familia a fost înștiințată că bărbatul va fi “împachetat în doi saci, conform procedurilor”.

Urmează un proces lung

Mihaelei i s-a comunicat, la morgă, că-şi va primi părintele “împachetat în doi saci, conform procedurilor”. Pentru a-l putea înmormânta, autorităţile îi vor elibera un certificat constatator de deces.

Şi eu, şi sora mea ne vom constitui parte civilă în procesul care va urma anchetei. Nu pentru despăgubiri, cât pentru a cere ca vinovaţii să fie judecaţi. Toţi cei care sunt responsabili pentru moartea tatălui meu şi celorlalţi oameni din salon trebuie să dea socoteală. Voi duce asta până la capăt, oricât ar fi de greu. Noi suntem luptătoare, ca tata”, a încheiat Carmen.