Fiul interpretei de muzică populară Valeria Peter Predescu va fi predat autorităților germane

Publicat: 15 02. 2012, 11:56
Actualizat: 19 06. 2012, 10:10
Instanța supremă a respins, joi, contestația fiului interpretei de muzică populară Valeria Peter Predescu împotriva deciziei Curții de Apel Cluj, urmând ca aceasta să pună în executare decizia de predare către statul german a lui Valeriu Nicolae Predescu, acuzat de autoritățile germane de furt.

Curtea de Apel Cluj decis, la începutul lunii februarie, punerea în executare a mandatului european emis de autoritățile germane pe numele lui Valeriu Nicolae Predescu. Valeriu Predescu a formulat recurs la decizia Curții de Apel Cluj, astfel că dosarul a ajuns la instanța supremă, care astăzi a judecat contestația acestuia. Apărătorul lui Predescu, Gheorghiță Mateuț, a arătat magistraților că instanța inferioară nu avea cum să treacă la judecarea efectivă a mandatului european emis de autoritățile germane pe numele clientului său deoarece documentul nu conținea date suficiente, precum data producerii faptelor pentru care este solicitat sau împrejurările săvârșirii acestora. În replică, procurorul de ședință a arătat că informațiile prezente pe mandatul propriu-zis sunt suficiente și că instanța de fond nu era obligată să ceară în regim de urgență date suplimentare de la autoritățile germane.

Pe numele lui Predescu a fost emis un mandat european de arestare formulat de Poliția germană pentru furt prin efracție. El este acuzat de 31 de furturi care ar fi fost săvârșite în perioada iulie 2001 – noiembrie 2002.