Fosta judecătoare Camelia Bogdan, audiată în dosarul privind dezvăluirile lui Ghiță

Publicat: 22 02. 2017, 15:59
Actualizat: 12 06. 2018, 16:26

Camelia Bogdan a ajuns, miercuri, la sediul Parchetului General pentru a da declarații în dosarul de abuz în serviciu deschis după ce Sebastian Ghiță a difuzat o înregistrare în care fostul președinte al României, Traian Băsescu, vorbește despre intervenții în justiție, făcând referire, printre alții, la Camelia Bogdan.

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis pe 8 februarie excluderea din magistratură a Cameliei Bogdan, unul dintre cei doi judecători care a decis condamnarea lui Dan Voiculescu în dosarul ICA. Decizia Secției pentru judecători a fost luată ca urmare a unor acțiuni introduse pe rolul Inspecției Judiciare. Juriștii au stabilit că magistratul a săvârșit o abatere disciplinară în condițiile în care Camelia Bogdan a ar fi mers într-un sejur, în cadrul căruia ar fi predat funcționarilor din Ministerul Agriculturii, în perioada în care avea spre soluționare dosarul ICA, în care Ministerul Agriculturii era parte civilă. Cauza a ajuns la Secția pentru judecători a CSM în materie disciplinară, magistrații luând hotărârea ca judecătoarea să fie exclusă din magistratură.

În aceeași cauză, pe 17 ianuarie a fost audiat și Traian Băsescu.

Procurorii de la Parchetul General s-au autosesizat și au deschis un dosar de abuz în serviciu în urma unei înregistrări difuzată de postul România TV, în care Sebastian Ghiță spune că fostul președinte Traian Băsescu are înregistrări cu Florian Coldea, Laura Codruța Kovesi și Cameliei Bogdan. Mai mult, postul prezenta o înregistrare cu Traian Băsescu în care acesta susține că știe cum a fost condamnat Dan Voiculescu și cum era aranjată mutarea Cameliei Bogdan în locul magistratului Mustață.

În cadrul anchetei, procurorii verifică toate aspectele semnalate de fostul deputat, modul în ajung casetele cu înregistrări la România TV și dacă a fost ajutat să se sustragă anchetelor.