Foștii miniștri Decebal Traian Remeș și Ioan Avram Mureșan, condamnați definitiv la trei ani de închisoare cu executare

Publicat: 25 02. 2013, 17:00
Actualizat: 01 05. 2015, 12:59

Curtea Supremă i-a condamnat definitiv pe foștii miniștri Decebal Traian Remeș și Ioan Avram Mureșan la câte trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Caltaboșul”. Completul de cinci judecători ai Curții Supreme a respins recursurile formulate de inculpați și a menținut condamnările anterioare. Pe 14 februarie 2012, Mureșan și Remeș au fost condamnați la trei ani de închisoare cu excutare de un complet de trei judecători ai Curții Supreme. Acestă sentință a fost menținută acum de completul de cinci judecători.

Ioan Avram Mureșan este încarcerat deja deoarece el ispășeste o pedeapsă cu închisoare într-un alt dosar. 

Tot în acest dosar, Gheorghe Ciorbă, denunțătorul celor doi miniștri, a fost condamnat la un an și șase luni cu suspendare.

Potrivit presei locale Decebal Traian Remeș s-a prezentat singur la Inspectoratul Județean de Poliție Maramureș. Remeș a venit inițial la ora 10 dar încă mandatul de incarcerare nu era transmis. Remeș a revenit la poliție după ora 11 și a intrat singur în incinta instituției. 

Ioan Avram Mureșan a fost judecat pentru complicitate la cumpărare de influență, în formă continuată, Decebal Traian Remeș, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale în perioada aprilie-octombrie 2007, pentru trafic de influență, iar omul de afaceri Gheorghe Ciorbă, pentru cumpărare de influență, potrivit Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Conform rechizitoriului, în 13 septembrie 2007 și 23 septembrie 2007, Remeș, în calitate de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, deținută la acea dată, ar fi acceptat și primit produse alimentare în valoare de 1.500 de lei și suma de 15.000 de euro de la Gheorghe Ciorbă, prin intermediul lui Mureșan.

„Banii și produsele alimentare au fost primite în scopul favorizării firmei SC Construct Europromt SRL Certeze (aparținând fiului omului de afaceri Ciorbă Gheorghe) la câștigarea a două licitații publice de atribuire de lucrări de amenajări funciare, prin exercitarea influenței pe care ministrul o avea asupra funcționarilor însărcinați cu derularea procedurilor de achiziție publică, din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare (ITRSV) Râmnicu Vâlcea – structură aflată în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale”, au precizat procurorii DNA.

Omul de afaceri Gheorghe Ciorbă ar fi oferit, prin intermediul lui Mureșan, și un autoturism de lux marca Audi Q7 în valoare de 65.000 de euro, fiind extrem de interesat în câștigarea licitației de la ITRSV Râmnicu Vâlcea, au mai arătat procurorii.

Gheoghe Ciorbă s-a autodenunțat la DNA după ce a aflat că este oricum în vizorul anchetatorilor pentru că ar fi încercat, prin Mureșan, să-l cumpere pe actualul ministru al Agriculturii, Decebal Traian Remeș.

TVR a difuzat, în 10 octombrie 2007, în jurnalul de la ora 19.00, imagini de la o întâlnire a ministrului Agriculturii de la acea dată, Decebal Traian Remeș, cu fostul ministru Ioan Avram Mureșan, în care acesta din urmă îi dă un plic lui Remeș, precum și înregistrări audio referitoare la licitații.

Decebal Traian Remeș și-a dat demisia din funcția de ministru al Agriculturii în 11 octombrie 2007, după ce postul național de televiziune a difuzat imaginile din înregistrarea video a întâlnirii sale cu fostul ministru Ioan Avram Mureșan.