Fostul judecător CCR Augustin Zegrean a explicat de ce nu se supraimpozitează pensiile speciale: „O gogomănie”

Publicat: 08 07. 2022, 19:27
Augustin Zegrean, fost președinte al CCR / Sursă Foto: Mediafax Foto

Fostul președinte al Curții Constituționale (CCR) a spus care este motivul pentru care este aproape de neconceput ca pensiile speciale să fie supraimpozitate, așa cum au anunțat liderii coaliției că își doresc. Zegrean a explicat că acest demers nu poate fi făcut din cauza Constituției.

Zegrean a spus, pentru B1TV, că în Constituție este prevăzut clar principiul justei așezări a sarcinilor fiscale, însemnând că nu se poate ca o persoană să fie impozitată cu 10%, iar alta cu 99%. Fostul judecător a mai afirmat că mai întâi ar trebui definit clar ce este o pensie specială.

„Nu e o discuție nouă. De fiecare dată când merge prost economia se vorbește despre impozitarea sau desființarea pensiilor speciale. Nu-s foarte mulți bani acolo, nu vor salva economia cu banii ăștia. Niciodată nu am auzit ”hai să ne ocupăm să mărim pensiile mici, nu să le reducem pe alea mari”. Dar asta e o altă discuție și nu vreau să intru în ea.

Deci Constituția are un text care vorbește despre justa așezare a sarcinilor fiscale. Acest text trebuie să-l aibă în vedere Guvernul când vorbește asemenea gogomănii. Nu poți să-l impozitezi pe unul cu 99% și pe altul cu 10 sau 16%. Nu se poate lucrul ăsta!

Pensiile, în general, nu se impozitează și foarte bine! Oamenii care au contribuit la pensii au plătit și impozite pentru banii pe care i-au câștigat, apoi și-au plătit și cotizația pentru pensii. Ce să mai impozitați acolo?”, a mai spus Zegrean.